Eu nu prea am intilnit cazuri de zgirciobi la bani care sa fie generosi in alte feluri. Doar stiti ca stilul este omul! N-am simpatizat niciodata zgircenia. Vorbesc nu de chibzuinta, prudenta etc., ci de zgircenia jalnica, meschina, lipsita de eleganta, pe care, paradoxal, in majoritatea covirsitoare a cazurilor am descoperit-o la oamenii cu cheag. Sau, oricum, cu mult mai mult cheag decit altii. Tocmai fiindca sint inlesniti, numai pe astia ii consider eu zgirciobi sadea, si nu pe saracii negenerosi. De altminteri, rar mi s-a intimplat sa vad saraci zgirciti (nu ati observat ca mai intotdeauna cei care baga mina in buzunar ca sa puna un banut in palma cersetorilor de pe strada sint adesea ei insisi niste sarmani? Sau: va amintiti cazul induiosator, prezentat nu demult pe posturile TV, al unui taran batrin si fara dinti care a donat suma reiesita din recalcularea pensiei lui pentru construirea unui azil?). Am intilnit mai rar, spuneam, zgirciobi printre saraci. Iar cind i-am intilnit, meritau, de regula, circumstante atenuante: cum sa-l judec eu aspru, sa zicem, pe taica-meu, care lega banul cu douazeci de noduri, cind eu stiam ca: trecuse pe linga moarte in razboi, a vazut spectrul foametei dupa, a fost adus la sapa de lemn de colectivizare si apoi, desi platit incredibil de mizer, ca muncitor necalificat in uzinele Republicii socialiste multilateral dezvoltate, a tinut trei copii la scoala in oras, sacrificindu-si viata personala? Cum, cu ce obraz as fi putut eu sa-l critic ca e zgircit, cind singurul lux pe care si-l permitea era o mastica sau o bere, din cind cind, cu prietenii? Veti zice ca nu e nici un paradox in ce spun: cei care nu dau de aceea au! Si reciproca: cei care dau de aceea nu au! Sa fim seriosi: cheagul nu se aduna si nu se pierde cu citiva banuti, acolo, pe care ii dai unui napastuit pe strada sau pe care ii cheltui cu un prieten la o cafea. Facin