Într-un articol recent, Gavril Dejeu, ministru de Interne în primele două guverne postdecembriste de centru-dreapta, reflecta pe marginea copleşitoarei moşteniri comuniste şi a mentalităţii răsăritene particulare tuturor regiunilor României cu excepţia Transilvaniei.

Deşi bilanţul său ministerial n-a fost unul notabil, domnul Dejeu merită toată stima pentru a fi rămas fidel principiilor sale, spre deosebire de alţi colegi de cabinet care au îmbrăţişat de mult gaşca şi crezul lui Ion Iliescu. Argumentele domnului Dejeu nu m-au convins însă - pe de o parte având îm vedere că electoratul transilvănean a mers masiv pe mâna USL, pe de alta dată fiind o serie de schimbări în viaţa naţiunii care demonstrează că România este departe de a fi rămas prizoniera trecutului ei.

Să luăm bunăoară evoluţia eticii profesionale în cadrul sistemului judiciar sau, de ce nu, al poliţiei - în ultimii ani, ea a fost de-a dreptul spectaculoasă şi imposibil de anticipat pe vremea guvernărilor Ciorbea şi Vasile. Nu trebuie uitat nici faptul că PSD şi precedesorii săi au fost la putere doar aproximativ jumătate din era postdecembristă. Fireşte că partidul şi-a exercitat influenţa şi de pe băncile opoziţiei, dar succesul maşinaţiunilor sale s-a datorat în primul rând discordiei existente între partenerii de guvernare. Nu în ultimul rând, formaţiunea a fost şi va rămâne măcinată de disensiuni, astfel că în pofida avantajului de a fi preluat puterea imediat după prăbuşirea regimului totalitar a fost departe de a-şi putea subjuga complet populaţia şi de a găsi formule viabile pentru menţinerea strânsorii sale.

În prezent USL deţine o majoritate copleşitoare în cele două camere ale Parlamentului - rezultată însă nu din eforturi sau aptitudini proprii, ci mai mult din non-combatul opoziţiei care i-a servit victoria practic pe tavă. În plus, PDL a ţinut să se rebranduiască peste n