Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţă, în judeţul Dolj, fiind vizaţi membrii unei grupări specializate în furturi din bancomate, care acţionau în SUA şi Mexic, prejudiciul provocat fiind de aproximativ 500.000 de dolari, afirmă reprezentanţii DIICOT Craiova, informează Mediafax.
Acţiunea este coordonată de DIICOT Craiova, fiind făcute şapte percheziţii în Craiova şi în două localităţi limitrofe, la locuinţele unor presupuşi membri ai acestei grupări.
"Reţeaua acţiona în Mexic şi Statele Unite. Membrii grupării se ocupau cu clonarea de carduri, apoi banii îi trimiteau în Europa, iar ulterior ajungeau în România. Întregul prejudiciu se ridică la 500.000 de dolari", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, comisar-şef Silviu Văcaru.
Conform sursei citate, în ultimele luni membrii acestei grupări au achiziţionat mai multe terenuri şi imobile.
În timpul percheziţiilor, la una dintre casele unde anchetatorii au descins a fost descoperită suma de 50.000 de dolari.
De asemenea, în noaptea de miercuri spre joi ofiţerii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Craiova au depistat un bărbat care avea asupra lui un colet în care se aflau 123.000 de dolari şi care nu a putut să justifice provenienţa banilor. Bărbatul a fost dus la audieri la DIICOT Craiova alături de alte patru persoane ridicate în urma percheziţiilor, cei cinci fiind suspectaţi de clonare de carduri şi spălare de bani.
Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţă, în judeţul Dolj, fiind vizaţi membrii unei grupări specializate în furturi din bancomate, care acţionau în SUA şi Mexic, prejudiciul provocat fiind de aproximativ 500.000 de dolari, afirmă reprezentanţii DIICOT Craiova, informează Mediafax.
Acţiunea este coordonată de DIICOT Craiova, fiind făcute şapte percheziţii în Craiova şi