Unul dintre cele mai cunoscute efecte ale inflatiei este redistribuirea veniturilor. Afectand diferentiat puterea de cumparare a monedei, inflatia transfera practic avutie de la persoanele cu venituri fixe (pensionari) catre cele cu venituri ajustate la piata (salariati) sau de la creditori (deponentii bancilor) catre debitori (firme, persoanele care se indatoreaza). Datorita acestui efect redistributionist tiparirea de bani este considerata de catre economisti drept o forma de impozitare, scrie Bogdan Glavan pe blogul lui.

Magnitudinea si forma exacta a acestui proces de redistributie depind insa de trasaturile particulare ale fenomenului inflationist. Atunci cand tiparirea de bani afecteaza in principal piata creditului, provocand scaderea ratelor dobanzii sub nivelul lor natural, redistributia se va manifesta cu precadere intre creditori si debitori. Acesta este tocmai situatia pe care o traversam in prezent.

McKinsey Global Institute a publicat un foarte interesant studiu intitulat QE and ultra-low interest rates: distributional effects and risks. Raportul arata magnitudinea si efectele politicii de expansiune monetara derulata in ultimii ani de principalele banci centrale ale lumii. Astfel, daca luam in considerare doar efectul depresiv al tiparirii de bani asupra ratelor dobanzii, atunci se vede cum guvernele - principalul debitor din economie - au avut masiv de castigat. Companiile au avut si ele de castigat insa scaderea dobanzilor nu s-a tradus prea bine in cresterea investitiilor, pe fondul incertitudinii si intelegerii faptului ca sistemul financiar si astfel intreaga economie sunt dependente de stat si nu de piata. Cei care au avut de pierdut sunt... aproape toata lumea care a economisit si astfel a creditat economia, adica oamenii obisnuiti, care si-au vazut economisirile erodate de rata foarte mica sau chiar negativa a dobanzii. @N