Asemeni oamenilor, cred că şi neamurile au destinul, păcatele şi virtuţile lor. Şi, tot asemeni oamenilor, au libertatea de a alege, de a se îndrepta sau, dimpotrivă, de a cădea şi mai mult. Se spune că suntem condamnaţi să repetăm greşelile pe care nu le îndreptăm. De aceea, am decis să scriu despre păcatele şi vituţile sale. Azi, virtuţile.

1 Credinţa. Asemeni primilor creştini, au ştiut să-şi apere credinţa chiar cu preţul vieţii. Pentru asta îl cinstesc pe Brâncoveanu, pentru asta oricine ştie balada lui: „facă Dumnezeu ce-o vrea, nu mă las de legea mea”, pentru asta au murit mii de preoţi, călugări sau tineri în închisorile comuniste.

2 Milostivenia. Părintele Cleopa vorbea despre o femeie care a venit să lase un pomelnic şi, neavând bani, a adus doi ştiuleţi de porumb: „poate aveţi părinte găini, ori, poate daţi la un sărac” cei doi bănuţi ai văduvei. Ţăranul român a ştiut, totdeauna să-şi împartă puţinul şi să dea şi pomană. Oricât a fost de sărac sau amărât, n-a răspuns niciodată: „n-am”. În timpul războiului, o bătrânică observa că din cele două ouă pe care le culegea zilnic de la găini, lipseşte unul. S-a gândit: „dacă era vreun animal, le lua pe amândouă. Dacă era hoţ, aşijderea. Înseamnă că e om lipsit, dar de bun simţ”. A doua zi a pus şi o bucată de slană şi un colţ de pâine. După Revoluţie a primit o scrisoare: „fără ajutorul dumneavoastră n-aş fi trăit azi”. Semna un ofiţer german.

3 Răbdarea. Românii au ştiut dintotdeauna că răul nu e etern şi că orice urgie trece, chiar dacă, uneori, o viaţă de om se scurge înaintea ei. Au răbdat asupririle străine şi au aşteptat momentul propice pentru a lupta. Şi, de fiecare dată, acest moment a venit.

4 Statornicia. Există un tablou a lui Traian Bilţiu Dăncuş care îl înfăţişează pe ţăranul român. Cu picioarele bine înfipte în pământ, privind dârz în d