Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERNDUM 2012.Program prelungit cu 4 ore, 1000 de secţii în plus şi cvorum la urne

Publicat in Romania Libera, joi 26 iulie 2012 ·

Referendum 2012. Referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu necesită pentru validare prezenţa la urne a 9.154.307 de alegători, în timp ce, la scrutinul similar din 2007, prezenţa a fost de 8.135.272 de persoane, însă de data aceasta programul de vot a fost prelungit cu patru ore.

De această dată, vor fi peste 1000 de secţii de votare în plus faţă de 2007, cu un cost suplimentar pentru organizare de 35 de milioane de lei.

- Peste 1068 de secţii de votare în plus şi program prelungit de 4 ore

Numărul de alegătorilor înscrişi în listele electorale la referendumul din 2007 s-a ridicat la 18.301.309 de persoane, intervalul orar pentru votare fiind de la 08.00 la 20.00, spre deosebire de referendumul din 29 iulie, când urnele se vor deschide la ora 07.00 şi se vor închide la ora 23.00.

În 2007, numărul secţiilor de votare s-a ridicat la 17.480, dintre care 1.220 de secţii în Bucureşti, iar 186 de secţii de votare în diaspora.

La referendumul de duminică sunt anunţate 18.548 de secţii de votare, dintre 1235 în Capitală şi 306 în străinătate.

Acelaşi tip de buletin de vot, în format A5, a fost stabilit atât la referendumul din 2007, cât şi la cel din 2012. De asemenea, în cazul proceselor verbale care centralizează rezultatul votului, acestea sunt similare cu cele din momentul referendumului de demitere a preşedintelui din 2007.

- Fără declaraţii pe propria răspundere la vot

Atât la referendumul din 29 iulie, cât şi la scrutinul din 2007, este posibil votul la orice secţie de votare de pe teritoriul ţării, fie pe pe lista electorală permanentă, în cazul în care alegătorul se află în localitatea de domiciliu, fie pe lista suplimentară. Totuşi, în 2007 Guvernul a introdus obligativitatea completării unei declaraţii pe propria răspundere, în care alegătorul să menţioneze că nu a mai votat în altă secţie de v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 46 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 31 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°