I se atribuie lui I. V. Stalin, ne aminteşte Romulus Rusan, butada după care moartea unui om poate să treacă drept o tragedie în timp ce a unui milion de oameni este simplă statistică.
Referirea la aceste cinice consideraţii ale „părintelui popoarelor” o face Romulus Rusan în prefaţa unui zguduitor document, a unei „statistici”, a unei „liste” recent întocmite privitoare la victimele deportărilor în Bărăgan din anii ’50. O listă a celor care, adulţi şi copii, şi-au găsit moartea în timpul acelei acţiuni de forţă a regimului instalat de sovietici în România. Una dintre ele. Şi-au găsit moartea dar nu şi mormintele. După 1964, aflăm din aceeaşi prefaţă a lui Rusan, când urmele unora din crime trebuiau şterse, „cimitirele au fost arate cu tractorul pentru ca terenurile să fie cultivate cu legume şi cereale sau transformate în sisteme de irigaţii”. Astfel se face că acum reconstituirea listelor cu morţii lipsiţi de morminte reprezintă „un virtual material arheologic care vorbeşte despre genocidul comis”. Mă gândesc că o raportare la episodul reconstituirilor de la Katin nu ar fi chiar fără nici o bază. Morţi lipsiţi de morminte ca şi acolo.
Dar să nu mai întârzii să spun că întocmirea tragicei statistici a morţilor fără morminte din Bărăgan o datorăm Fundaţiei Academia Civică, lui Romulus Rusan (coordonator) şi grupului său de colaboratoare: Ioana Boca, Virginia Ion, Andreea Cârstea, Angela Bilcea. O iniţiativă din şirul acelora prin care Fundaţia creată de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, în cei optsprezece ani de existenţă, a făcut să fie readuse în memoria contemporanilor realităţi cumplite din România comunizată după ocupare, abuzuri de tot felul duse până la teroare şi crimă. Dar şi realităţile opunerii duse până la jertfă, martirajul, rezistenţa la totalitarism nu numai prin cultură, dar la început şi prin luptă armată, atâta câtă a fost cu putinţă.