Susţine deputatul PD-L Gheorghe Ialomiţianu, contrazicându-l pe preşedintele CJ, Aristotel Căncescu
Deputatul PD-L Gheorghe Ialomiţianu (foto) a declarat ieri că după ce a auzit declaraţiile şefului CJ, Aristotel Căncescu, prin care acesta critica faptul că în 2010 judeţul Braşov are unul din cele mai mici bugete din ţară şi mai mic decât bugetele din anii precedenţi, s-a documentat şi a ajuns la concluzia că lucrurile stau chiar invers. „Bugetul pe 2010 al judeţului Braşov este chiar mai mare decât cel din 2008, când a fost an de vârf economic. Atunci bugetul judeţean a fost de 235 de milioane de lei, iar în 2010 este de 255 de miliarde de lei. Iar în clasamentul naţional, judeţul Braşov este între primele 10 din ţară ca sume alocate. Atunci, întreb, ce se face cu aceşti bani dacă nu ajung? Şi ce s-a făcut în anii anteriori?”, îl întreabă Gheorghe Ialomiţianu pe Aristotel Căncescu. În aceste condiţii, deputatul PD-L spune că nu înţelege de ce programe naţionale precum „Cornul şi laptele” nu pot fi puse în aplicare. În cazul acestui program, Ialomiţianu spune că singurul judeţ din ţară cu probleme este Braşovul. Susţine deputatul PD-L Gheorghe Ialomiţianu, contrazicându-l pe preşedintele CJ, Aristotel Căncescu
Deputatul PD-L Gheorghe Ialomiţianu (foto) a declarat ieri că după ce a auzit declaraţiile şefului CJ, Aristotel Căncescu, prin care acesta critica faptul că în 2010 judeţul Braşov are unul din cele mai mici bugete din ţară şi mai mic decât bugetele din anii precedenţi, s-a documentat şi a ajuns la concluzia că lucrurile stau chiar invers. „Bugetul pe 2010 al judeţului Braşov este chiar mai mare decât cel din 2008, când a fost an de vârf economic. Atunci bugetul judeţean a fost de 235 de milioane de lei, iar în 2010 este de 255 de miliarde de lei. Iar în clasamentul naţional, judeţul Braşov este între primele 10 din ţară ca sume alocat