Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarbatoarea persoanelor cu dizabilitati

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 5 decembrie 2005 ·

Avand in vedere ca data de 3 decembrie este considerata a fi Ziua internationala a solidaritatii cu persoanele cu dizabilitati, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany - Biroul zonal Iasi a organizat o serie de manifestari dedicate copiilor cu dizabilitati. Astfel, in cursul zilei de ieri, conducerea Fundatiei Bethany, in colaborare cu voluntarii din cadrul acesteia au organizat cu si pentru copiii cu nevoi speciale monitorizati in cadrul programelor sociale serbarea intitulata "Bun venit in tara lui Mos Craciun!". La respectivul eveniment a participat un grup de 60 de copii cu dizabilitati din Iasi. Acestia au pregatit pentru serbare programe artistice si, de asemenea, s-au putut bucura de cadourile primite de la organizatori. Cu prilejul Zilei internationale a solidaritatii cu persoanele cu dizabilitati, Fundatia Casa Sperantei din Iasi a organizat o serie de manifestari pentru adultii cu dizabilitati. Programul activitatilor s-a desfasurat pe parcursul a doua zile iar festivitatea de deschidere a acestuia a avut loc la Sala Gradinari, unde au fost sustinute intrecerile sportive din cadrul concursului "Cupa 3 Decembrie". In incinta Ateneului Tatarasi a avut loc Simpozionul intitulat "3 Decembrie - Ziua Mondiala a Solidaritatii cu Persoanele cu Handicap" si, de asemenea, a fost organizata expozitia obiectelor realizate de membrii Centrul de Terapie Ocupationala de la Fundatia Casa Sperantei.

Diana LITе

Avand in vedere ca data de 3 decembrie este considerata a fi Ziua internationala a solidaritatii cu persoanele cu dizabilitati, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany - Biroul zonal Iasi a organizat o serie de manifestari dedicate copiilor cu dizabilitati. Astfel, in cursul zilei de ieri, conducerea Fundatiei Bethany, in colaborare cu voluntarii din cadrul acesteia au organizat cu si pentru copiii cu nevoi speciale monitorizati in cadrul programelor soci

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 5 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 7 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 11 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 6 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 7 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 9 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Când începe încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei. Veste bună pentru milioane de români

Ziare.com acum 6 ore
Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunţat vineri, 31 mai, că încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

VIDEO Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Câte țări au încheiat până acum astfel de înţelegeri cu Ucraina

HotNews acum 4 ore
​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea O

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°