„Dacă aş găsi mama donatorului, aş lua-o în braţe şi i-aş spune: Mamă, eu trăiesc datorită copilului tău. I-aş pune capul pe pieptul meu, ca să audă cum bate inima fiului ei la mine în piept”. Aceasta este mărturia lui Călin Mihai Teodor din Câmpina, un fost poliţist care a în urmă cu 11 ani a primit o nouă inimă.
Mihai Teodor a fost supus transplantului de inimă cu doar 18 zile înainte să împlinească vârsta de 34 de ani. “A fost ca un dar primit de ziua mea. Mi-a fost teamă”, spune bărbatul, dar teama a fost încununată de bucuria că viaţa sa nu mai depindea de nişte aparate.
“Ştiam că intru viu pe o uşă. Nu ştiam în ce stare o să ies de acolo. În orice caz, ori că muream atunci, ori că muream peste o lună, două, tot acelaşi lucru era”, îşi aminteşte acesta, zâmbind.
Inima i-a reparat-o dr. Şerban Brădişteanu la Spitalul Floreasca din Capitală, într-o perioadă în care în România nu se discuta despre beneficiile donării de organe, ci despre piaţa neagră de organe.
“Dacă porcul poţi să îl tai pe oriunde, pe orice stradă şi să îi iei toate organele, să iei un rinichi, un ficat sau o inimă de la un om e dificil. Iar atunci se făceau reportaje la televizor despre traficul de organe”, completează Teodor.
Deşi au trecut mulţi ani de la transplantul său, bărbatul spune că mentalitatea românilor vis a vis de donarea de organe nu s-a schimbat prea mult. „Populaţia nu a fost informată, e normal ca omul să fie circumspect”.
Ştie că sunt mulţi pacienţi care aşteaptă o inimă. Aproape 60 la număr. Problema e că, tot aşteptând după un donator compatibil, mulţi dintre ei se sting. Cel puţin aşa s-a întâmplat în ultimii ani, după cum spune dr. Victor Zota, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
Un caz doar pe jumătate fericit. Noul rinichi este respins de organism
Alţi 20 de români aşteaptă să primească un plămân. Un transpla
