Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Ea pune eticheta „Made in Romania”

Publicat in Adevarul, duminică 26 aprilie 2009 ·

Carmen Neacşu este consilier pe probleme de proprietate intelectuală şi ajută maramureşenii să-şi patenteze invenţiile, să-şi înregistreze mărcile şi să-şi afişeze pe produse „Made in Romania”

Carmen Neacşu a ajuns inginer de mecanică fină pentru că în anii 70-80 când a făcut ea facultatea, „era la modă” să fii inginer. „Eu voiam de fapt să urmez cursurile unei facultăţi de optică şi aparatură bio-medicală, dar m-am lăsat influenţată de părinţi”, îşi aminteşte consilierul. Pe parcursul anilor de studiu a vrut să renunţe de mai multe ori, dar n-a fost lăsată de părinţi. „Nici măcar nu mai ştiu de câte ori am vrut să renunţ, de câte ori le-am spus că mă las de facultate”, a continuat femeia.

A lucrat aproape 15 la Combinatul din Hunedoara

După absolvirea studiilor superioare, Carmen Neacşu a ajuns „cu tot cu vise” stagiară la Intreprinderea mecanică de Unelte şi Scule din Baia Mare. La scurt timp şi-a urmat soţul la Hunedoara unde acesta a primit repartiţie. „Aveam deja fetele şi atrebuit să-mi urmez soţul, pentru că eram o familie”, mărturiseşte Carmen.

S-a angajat la Combinatul Siderurgic din Hunedoara ca muncitoare şi a lucrat aşa mai bine de 10 ani. „Nu exista post pentru mine şi am dat examen să ajung maistru, pentru că aşa se făcea atunci”, a continuat ea. După ce a lucrat 10 ani pe un post care nu exista de fapt, s-a ambiţionat şi a urmat nişte cursuri de Marketing la Bucureşti, a dat un nou examen şi a ajuns să lucreze în cadrul serviciului de „Marketing şi relaţii publice”, al aceluiaşi combinat timp de patru ani.

A ajuns Consilier în proprietate industrială

În 1999 la Combinatul siderurgic din Hunedoara au început disponibilizările masive şi a „zburat” şi ea. S-a mutat „cu arme şi bagaje” înapoi în Baia Mare şi a început să-şi caute de lucru. A văzut anunţul unei Fundaţii din Baia Mare ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 34 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 43 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°