Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Bulendrele e viaţa mea

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Eu aş zice la prima strigare că lucrurile şi nu oamenii conduc lumea. Altminteri nu se explică de unde vine zumzetul ameninţător al oamenilor care se poartă unii cu alţii, dar şi cu ei înşişi ca nişte şifoniere.

Cât să mai fi rămas până în momentul revelator începând cu care în epitafuri vor fi trecute şi mormanele de haine, stivele de cutii de pantofi, numărul de camere şi de case, mobilierul din dotare, maşinile, terenurile şi tot restul iluziilor despre ce înseamnă cu adevărat să exişti?

Regele Soare a avut 413 paturi, în care trebuia să doarmă aşezat în fund, pentru că numai oamenii de rând meritau să se odihnească lungiţi. Aşa că ne putem imagina, din mersul târâit al coloanei de maşini pe lângă pepinierele de case fără rost, un început de epitaf. Acest om măreţ a dormit într-o singură cameră, deşi îşi construise foarte multe. A mers un kilometru în fiecare seară până în bucătărie pentru un pahar cu apă, a trebuit să angajeze din ce în ce mai mulţi oameni care să aibă grijă de lucrurile lui, să le cureţe de praf, să le lustruiască, să le mute de colocolo şi să le păzească.

Pentru că aduna mereu lucruri, nu prea mai apuca să se bucure de niciunele şi poate din cauza asta purta mereu alt ceas la mână, bineînţeles că nu pentru ora exactă.

Auzeam până acum câteva luni despre oameni care îşi comandau livinguri de 800 de metri pătraţi în faţa unor constructori stupefiaţi. Chiar dacă sună neverosimil, e posibil chiar să îţi cumperi două maşini identice şi foarte scumpe, pentru situaţia în care la un moment acel model nu s-ar mai fabrica, poate în urma unui vânt mai puternic, şi nu sar mai găsi piese de schimb.

Acum aud foarte des de oameni care se întreabă ce o fi fost în mintea lor când şi-au ridicat nişte piramide pline de ecou, greu de întreţinut, şi mai ales, sufocate de propria generozitate. Pentru că ele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°