Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Cosmin Popescu rămâne definitiv cu închisoarea

Publicat in Jurnalul, luni 11 aprilie 2011 ·

Foto: Radio Târgu-Jiu Parlamentarul PDL, Cosmin Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru favorizarea infractorului. El este acuzat că l-a favorizat pe fostul lider al PD-L Gorj, Ionel Manţog, într-un dosar de corupţie.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă condamnarea deputatului PD-L Cosmin Popescu la doi ani de închisoare sub supraveghere.

Parlamentarul este acuzat că în 2006, atunci când îndeplinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului ar fi întocmit un raport, prezentând în fals o situaţie a strămutaţilor de lux, pentru a-l favoriza pe Ionel manţog într-un dosar de corupţie.

Raportul a fost efectuat în numele ministerului şi depus la DNA chiar de către secretarul de stat, fără ca ministrul din acea vreme, Codruţ Şereş să aibă cunoştinţă de conţinutul său. Concluziile au fost trimise în cauza penală în care era cercetat Manţog şi nici măcar nu erau solicitate de procurorii DNA.

În 2009, judecătorii au decis condamnarea lui Cosmin Popescu la doi ani de închisoare sub supraveghere pentru favorizarea infractorului, iar Înalta Curte a respins recursul formulat de deputat, menţinând decizia de condamnare.

Acuzaţii!

În anul 2006, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Cosmin Popescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi favorizarea infractorului. Potrivit rechizitoriului, Popescu, în calitate de secretar de stat în cadrul MEC, acesta a solicitat ministrului emiterea Ordinului numărul 534/04.08.2006 pentru efectuarea unui control al activităţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Verificarea avea ca tematică încheierea convenţiilor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 5 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 6 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 6 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 12 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 7 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 4 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 7 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°