Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Lacatus: "Multe fete vin acum la box, pentru ca boxul le ofera o situatie"

Publicat in Adevarul, vineri 15 octombrie 2004 ·

Antrenorul lotului national feminin o da exemplu in acest sens pe Camelia Negrea care, desi a crescut la o Casa de copii, are acum un apartament, un cont in banca si este studenta La recent disputatele Campionate Europene de box feminin din Italia, Romania a obtinut sase medalii, dintre care doua de aur si patru de bronz, performanta care a situat tara noastra pe un senzational loc trei in clasamentul pe natiuni. Potrivit antrenorului lotului national feminin, Adrian Lacatus, succesele fetelor noastre se datoreaza, in primul si-n primul rand, interesului sporit aratat de federatie boxului feminin, fiind, potrivit acestuia, "prima data in istoria acestui lot feminin cand nu am avut nici o problema cu banii. Domnul Bud, secretarul general al federatiei a avut grija ca fetelor sa nu le lipseasca nimic, si ele au castigat toate aceste medalii in semn de multumire". Lacatus, care, inainte de competitie, declarase ca echipa noastra pleaca la europene ca sa ia doua medalii, a recunoscut ca Nicu Bud (foto) a avut dreptate sa astepte mai mult de la fetele noastre, "dar nu am vrut sa ne mai aruncam in declaratii ca pana acum. Anul trecut, spre exemplu, cand am fost la C.M. din Turcia, eram convinsi ca o sa luam multe medalii, dar ne-am intors cu una singura. Acum, am preferat sa vorbim mai putin si sa facem mai mult". Nicu Bud, secretarul general al FRB, a spus ca i s-a parut normal sa acorde o atentie sporita boxului feminin pentru ca "fetele noastre au avut mereu rezultate bune si eram convins ca se vor intoarce din Italia cu cel putin patru medalii. Ele ne-au adus sase si m-au multumit pe deplin. Pe mine si pe cei de la Petrom si CEC, doi sponsori care ne-au ajutat enorm". Revenind la antrenorul Lacatus, acesta s-a declarat foarte multumit de felul in care s-au comportat fetele noastre si este convins ca din ce in ce mai multe romance vor alege acest sport. "Rezultatele din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 37 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°