Căldură mare, monşer! Ca pe vemea lui nenea Iancu, atunci când încă nu se vorbea despre încălzirea globală şi când singurele metode anti-caniculă erau apa rece de la gheaţă şi evantaiul.
Atunci oamenii suportau căldura cu mai mult stoicism, ca pe un dat, şi nu ca pe o catastrofă naturală, cum ne induc, oră de oră, buletinele de ştiri ale televiziunilor în pană de alte subiecte. Sloganul zilei – în gura reporterilor – pare a fi următorul: nu-i aşa că nu mai puteţi de cald? Că vă sufocaţi? Şi că nimeni nu vă ajută? Că guvernul (primăria, ministerul) nu fac nimic să vă aline suferinţele? Ce-o să faceţi dacă mai creşte temperatura? Loc de veci aveţi?
Este o veritabilă isterie care pe unii, mai slabi de înger, îi duce la infarct mai repede decât temperatura propriu-zisă, despre care dacă n-ai veste, nici n-ai şti cât e de mare.
Cine nu moare de căldură, moare de accident, o altă marotă a televiziunilor fără subiecte. La Gura Ocniţei, un şofer tembel, inconştient, duce autobuzul cu nuntaşi direct în gura locomotivei. Opt morţi pe loc, şi încă unul după aceea. Carnagiul e impresionant, dar modul în care e tratat e oribil. O duminică întreagă televiziunile s-au întrecut în a transmite imagini şi reportaje de la faţa locului, de parcă acolo a început cel de-al treilea război mondial. Un accident e, până la urmă, un accident şi se întâmplă, de regulă, deşi n-ar trebui. Aici se închide cercul. Dezbaterile au continuat însă până în noapte, analiştii de serviciu şi-au spus părerea - cunoscută în general. Şi anume că de vină este ori Guvernul - în opinia prezidenţialiştilor - ori preşedinţia, după părerea anti-Executivilor. Nici cu căldura nu e prea limpede cine poartă resposabilitatea în cea mai mare măsură. În orice caz, anti-canicula pare să funcţioneze mai bine decât anticorupţia, pentru că lucrează în primul rând cu apă (nu de ploaie) şi abia mai pe urmă cu