Criza economică va avea un impact major asupra pieţei drogurilor, însă nu în sensul unei reduceri a acesteia, ci va stimula creşterea cererii de droguri ilegale, estimându-se că tot mai mulţi tineri vor produce sau vor vinde stupefiante, sunt concluziile unui studiu publicat de Comisia Europeană, potrivit Mediafax.
Studiul publicat cuprinde estimări potrivit cărora, pentru a câştiga bani, din ce în ce mai mulţi tineri vor vinde sau chiar vor produce stupefiante, în special canabis cultivat la domiciliu. În acelaşi timp, se prevede că criza economică va conduce la reduceri în bugetele alocate politicii în materie de droguri, în special pentru tratament şi pentru măsurile de reducere a efectelor negative.
Citeşze şi Percheziţii în Sibiu şi Cluj-Napoca, la traficanţi de canabis
"Studiul publicat astăzi este un semnal de alarmă pentru Europa: pentru a reduce oferta de droguri şi a pune capăt traficului, trebuie să micşorăm numărul consumatorilor de droguri, prin acţiuni de prevenire, dar şi prin tratament. Oferta este pe măsura cererii, iar numărul tot mai mare de consumatori de droguri face ca piaţa drogurilor ilegale să fie în creştere. Trebuie să acţionăm la nivelul UE şi să ne protejăm copiii", a afirmat Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei şi comisarul UE pentru justiţie.
Ea a promis că va propune anul acesta înăsprirea legislaţiei europene privind noile substanţe psihoactive şi traficul de droguri ilegale.
Potrivit studiului menţionat, Internetul este din ce în ce mai important pentru distribuţia de droguri.
De asemenea, amploarea pieţei europene a canabisului, drogul cel mai utilizat de europeni, este estimată între 7 şi 10 miliarde EUR în 2010. Consumatorii intensivi reprezintă un mic procent din consumatorii de canabis (între 5 % şi 25 %, în funcţie de ţară), fiind însă responsabili pentru cea mai mare parte (între 55 % ş