N-am crezut vreodată că vom ajunge să vedem cum sticla televizorului se transformă într-o oglindă fermecată, care, odată atinsă de funduleţele şi ţîţişoarele piţipoancelor aflate întîmpl

N-am crezut vreodată că vom ajunge să vedem cum sticla televizorului se transformă într-o oglindă fermecată, care, odată atinsă de funduleţele şi ţîţişoarele piţipoancelor aflate întîmplător prin studiourile de televiziune, le transformă pe acestea în vedete naţionale, şi uite aşa toate ciumecele şi columbencele, profitînd de prostituţia grilelor de programe şi de slăbiciunile ca de curvă ale punctului de rating, s-au instalat zi de zi şi noapte de noapte, lăfăindu-se pe micile ecrane, vorbind fără să vorbească, fără să transmită ceva, cîntînd fără să cînte, suspinînd fără să suspine, nici măcar sînii nu sînt ai lor, buzele sînt mari, prea mari pentru televizoarele cu diagonale mici, ceea ce ne arată că trăim vremuri în care televiziunea nu ştie carte, parcă mai era una care nu ştia carte, producătorii mici şi gheboşi au trecute în fişa postului aţele-n cur de la bikini, sutienul şi portjartierul, pentru ei nu contează nici redactorii, nici maşiniştii, nici cameramanii, directorul de imagine nici atît, regizorii de montaj sînt doar nişte mici servitori care deservesc poponeţe şi poponeţi, nici măcar realizatorii nu mai contează, oricum sînt prea mulţi realizatori pentru realizări atît de puţine şi de mici, ce s-o mai lungim, ce s-o mai întindem că acum se anunţă închiderea programului, ora la care altădată se auzea “Deşteaptă-te, române” este acum ora la care andreşancele ridică odă felaţiei sau odă bucuriei prin transmitere sexuală, trebuie să recunoaştem că în televiziuni au ajuns la putere animatoarele, ele sînt cele care fac şi desfac programe, ele au cucerit prime-time-ul cu nurii şi luminile rampei cu gurili, animatoarele sînt cele care aprind şi sting, stin