Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa in Diagonala: Japonia: 11 nave de razboi apartinand Chinei au fost vazute in apropierea insulei Okinawa; Americanii se retrag din Afganistan, pakistanezii devin forta dominanta in regiune

Publicat in HotNews, sâmbătă 25 iunie 2011 ·

Americanii se retrag din Afganistan, pakistanezii devin forta dominanta in regiune. Cei doi comandanti militari de top ai SUA si-au exprimat sprijinul fata de planul presedintelui Obama pentru o retragere treptata a trupelor din Afganistan, accentuand totusi ca aceasta retragere va fi mai accelerata decat ar fi de preferat, scrie New York Times. Generalul David H. Petraeus a declarat ca programul este "mai agresiv" decat ar fi recomandat. Parerile sale au coincis cu cele ale amiralului Mike Mullen, care si-a exprimat reticenta cu privire la sacrificarea "puterii de lupta in mijlocul razboiului", adaugand ca retragerea prezinta un "risc gestionabil", potrivit ABC News. Administratia Obama isi concentreaza acum atentia asupra Pakistanului, unde oficialii americani sustin ca al-Qaeda si aliatii sai comploteaza pentru atacuri impotriva Occidentului. Afganistanul ar putea avea o noua semnificatie pentru Statele Unite, ca o baza de la care sa lanseze atacuri impotriva militantilor din interiorul Pakistanului, scrie AP.

Analiza:

Sapte experti analizeaza planul lui Obama de a pune capat razboiului din Afganistan, in Foreign Policy.

Procentul americanilor care sunt in favoarea retragerii trupelor cat mai curand cu putinta a atins un maxim al tuturor timpurilor, conform unui studiu realizat de Pew Research Center.

In timp ce trupele americane vor fi eliminate treptat in urmatorii trei ani, armata pakistaneza va deveni forta dominanta in regiune, scrie Fareed Zakaria in Washington Post.

Anuntul facut de Barack Obama nu ofera o consolare pentru pakistanezii care au fost victimele razboiului impotriva terorii, se arata intr-un editorial publicat in publicatia pakistaneza Nation.

Obama a recunoscut ca Statele Unite si-au pierdut ambitiile pe care le aveau pe vremea cand au inceput razboiul din Afganistan, cu aproape

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 57 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Prețul gazelor a scăzut cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 35 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 30 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

News.ro acum 36 minute
Ţările europene au raportat o creştere bruscă a numărului de cazuri de tuse convulsivă în 2023 şi în primul trimestru din 2024, cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri identificate decât în fiecare dintre cei doi ani anteriori, relatează Reuters. Î

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum o ora
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°