Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Publicarea caricaturilor cu Mahomed în Charlie Hebdo a avut două precedente ce au generat violenţe

Publicat in Gandul, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Publicarea de către săptămânalul francez Charlie Hebdo a unor caricaturi cu profetul Mahomed evocă două precedente care au generat violenţe şi anume cel al caricaturilor daneze din 2005 şi incendierea sediilor sale din Paris, în 2011, cu o zi înainte de publicarea unor noi caricaturi, relatează AFP.

În ambele cazuri, săptămânalul satiric francez s-a aflat în prima linie. În februarie 2006, acesta a reluat cele 12 caricaturi publicate în septembrie 2005 de cotidianul danez Jyllands-Posten care a provocat proteste şi violenţe în lumea musulmană.

În noiembrie 2011, redenumit "Charia Hebdo", o aluzie la legea islamică, acesta a prezentat pe prima pagină caricatura profetului, iar sediile sale din Paris au fost distruse de un incendiu criminal.

La nivel mondial, cele 12 desene din 2005, care au trecut neobservate într-o primă fază, au antrenat ulterior numeroase proteste. Cel mai controversat îl prezintă pe Mahomed purtând un turban sub formă de bombă cu fitilul aprins.

În Danemarca, implicată la momentul respectiv în războiul din Irak, oficialii musulmani au cerut prezentarea unor scuze, iar la sfârşitul lui 2005, miniştrii arabi ai Afacerilor Externe s-au reunit la Cairo "respingând şi condamnând acest prejudiciu la adresa caracterului sacru al religiilor şi valorilor nobile ale Islamului".

La începutul lui 2006, Arabia Saudită îşi recheamă ambasadorul de la Copenhaga, în timp ce lumea arabă boicotează grupul danezo-suedez Arla Foods. Şeful Guvernului danez, care va rămâne intransigent în privinţa libertăţii de exprimare, a explicat că nici Guvernul şi nici Danemarca "nu pot fi făcute responsabile de ceea ce scriu ziarele independente". Jyllands-Posten le prezintă "scuze" musulmanilor ofensaţi, dar nu face nimic altceva.

Începând cu 1 februarie, când mai multe publicaţii europene, între care Charlie Hebdo în Franţa, publică la r

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 25 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 27 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 59 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°