Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investigatorul de VIP-uri

Publicat in Adevarul, duminică 27 iulie 2008 ·

Intră în viaţa personală a vedetelor "înarmat" cu un microfon şi camerele de filmat din studio. Când face asta, Cristi Brancu se numeşte "Agentul VIP", iar emisiunea i se potriveşte

Intră în viaţa personală a vedetelor "înarmat" cu un microfon şi camerele de filmat din studio. Când face asta, Cristi Brancu se numeşte "Agentul VIP", iar emisiunea i se potriveşte "mănuşă".

După un an şi patru luni de emisie, emisiunea "Agentul VIP" difuzată de Antena 2 "contabilizează" vreo 500 de invitaţi. "Oameni, caractere, personalităţi - mai calme sau mai vulcanice. Am intrat în meseria asta pentru că îmi place să studiez oamenii.

După 16 ani, nu mi-a trecut pofta nici acum. Trebuie să ai o anumită ţăcăneală ca să fii jurnalist. Şi eu, în viaţa mea, sunt altfel decât arăt pe ecran: calm, iertător, mai puţin ironic şi muşcător. Şi mult mai sentimental." A vorbit Cristi Brancu, omul.

Jurnalistul Cristi Brancu este "Agentul VIP" pe care îl strigă oamenii pe stradă. "Doamnele care vând flori, oamenii simpli îmi spun aşa. Este şi asta o dovadă că emisiunea merge bine, că are impact. Lucrul ăsta se vede când mă uit cu Mihai Gâdea (directorul postului Antena 2, n.r.) pe audienţe".

La Brancu la emisiune, cei care îşi merită mai mult sau mai puţin titulatura de VIP vin să-şi spună povestea. Important este ca, atunci când sunt doi invitaţi, să fie pe aceeaşi lungime de undă. Dar au fost şi mici rateuri: "Cu regret, unul dintre cele mai surprinzătoare a fost din partea regretatului profesor Pruteanu, în urmă cu un an. Umorul lui şi histrionismul lui Daniel Buzdugan nu s-au pupat.

Dar pe la jumătatea emisiunii au reuşit să se acordeze unul cu celălalt. Disonanţa dintre ei s-a simţit ca o iritare, percepută şi de telespectatori. Cine ar putea să aducă rating la o emisiune de confesiuni dacă nu Mihaela Rădulescu, Adriana Bahmuţeanu sau Cristian Ţânţărean

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 23 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 36 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°