Presedintele PNL, Crin Antonescu, a sustinut, astazi, 31 august, in discursul tinut in fata tinerilor din USL ca nu vrea sa fie candidat la presedintie, ci sa fie presedintele Romaniei, iar acest lucru se va intampla chiar daca "vrajitorii" si "astrologii" au incantatii impotriva acestui lucru.
"Eu nu mi-am depus acum si nu imi depun acum nicio candidatura. Eu, pur si simplu, nu vreau sa fiu candidat. Vreau sa fiu presedintele Romaniei! Si voi fi! Ma pregatesc pentru asta, dar nu electoral. Nu acum, ma pregatesc invatand cu toata tineretea pe care o mai am, pentru ca sunt lucruri pe care nu le stiu si pe care va trebui sa le stiu si sa le fac atunci cand voi fi presedinte. Ma pregatesc, dar batalia pentru Presedintia Romaniei nu se reduce cu, nu incepe cu si nu se termina cu un candidat Crin Antonescu sau altul. Batalia pe care trebuie sa o dam si pe care va chem sa o dati este una prin care sa impunem si dupa aceea o vom impune si la vot, un alt continut, un alt inteles, o alta misiune acestei functii supreme in statul roman. Candidatii sunt multi, presedintele va fi unul", a afirmat Antonescu, in fata tinerilor din USL venito la Constanta pentru reuniunea "Romania pentru tineri".
De asemenea, el a vorbit despre profilul viitorului presedinte al Romaniei, pe care il intelege drept un "lider de constiinta nationala".
"Atat, e de ajuns. Presedintele Romaniei nu conspira. Presedintele Romaniei va trebui sa inspire, presedintele Romaniei nu face jocuri de pe o zi pe alta, nu destituie si nu impune guverne, nu face manevre prin Parlament, nu face dosare. Pentru Dumnezeu, presedintele isi reprezinta, isi uneste si isi urmeaza natiunea in aspiratiile ei fundamentale. Nimeni, nimeni, nici analistii ghicitoare, nici ghicitoarele-analisti, nici astrologii, nici vrajitorii nu vorbesc despre asta. Se tin de mana si spun apasat ca pe o incant