Discuţiile legate de eşecul / succesul negocierilor pe bugetul UE 2014/2020 contează mult mai puţin acum. Zarurile au fost aruncate şi pare că a ieşit mai puţin pentru ţările de coeziune. Majoritatea ţărilor au pierdut în valoare reală deoarece rata inflaţiei la nivelul UE în perioada 2007-2013, de 18,1%, este mai mare decât creşterile procentuale ale sumelor alocate în exercitiul financiar 2014-2020, comparativ cu precedentul exerciţiu financiar. Faţă de exerciţiul financiar precedent, Polonia a câştigat atât la fondurile structurale şi de coeziune cât şi la fondurile pentru agricultură (plăţi directe şi dezvoltare rurală). Polonia a ştiut să-şi maximizeze pierderile faţă de propunerea Comisiei – este cu adevărat un câştigător.

După insistenţa ţărilor creditoare în a reduce bugetul UE, ţările de coeziune pare că au folosit strategia minimizării pierderilor. Faţă de propunerea Comisiei Europene de 1003 miliarde euro, în varianta adoptată în 8 februarie (de 960 miliarde euro) România a pierdut cel mai mult, 21% din reducerea totală a bugetului UE fiind decontată de ţara noastră. Ungaria, Cehia, Slovenia sunt şi ele ţări perdante pe fondurile structurale şi de coeziune ca urmare a condiţionalităţilor de acordare a fondurilor, dar cu pierderi mult mai mici. Polonia şi-a minimizat şi ea pierderea, echilibrându-şi reducerea pe cei doi piloni – coeziune şi agricultură.

Să răspundem structural la câteva întrebări legitime legate de negocierile de la Bruxelles şi rezultatul obţinut. Câştigă cineva din reducerea bugetului UE cu 43 miliarde euro faţă de propunerea Comisiei? Este bugetul pe 2014-2020 mai bun decât bugetul european anterior? De ce România nu a reuşit să minimizeze pierderea faţă de propunerea Comisiei? Ce efecte va avea reducerea bugetului României de la 48 miliarde euro (propunerea Comisiei) la 39 miliarde euro?

Câştigă cineva din reducerea