Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hosni Mubarak a demisionat

Publicat in Jurnalul, vineri 11 februarie 2011 ·

Foto: Reuters Hosni Mubarak a demisionat din funcţia de preşedinte al Egiptului. Vicepreşedintele egiptean, Omar Suleiman, s-a adresat naţiunii, într-un scurt discurs televizat de postul public de televiziune, anunţând că preşedintele Hosni Mubarak, aflat la putere de 30 de ani, a decis să demisioneze, "în beneficiul republicii”, relatează BBC.

Postul de televiziune a precizat că Mubarak a predat responsabilitatea conducerii ţării Consiliului Suprem al Armatei.

În Piaţa Tahrir, din Cairo, sutele de mii de manifestanţi, care s-au adunat în această zi de vineri în cea de-a 18-a zi de proteste, dar şi cea mai importantă dintre ele, a primit cu urale vestea demisiei preşedintelui, a cărui plecare de la putere o cereau din 25 ianuarie. Mulţimea flutură drapele egiptene şi îşi exprimă, în continuare, mulţumirea pentru această veste.

Unul dintre protestatarii din Piaţa Tahrir a declarat pentru BBC:”Am reuşit! Nu pot să cred! Mubarak, dictatorul, a plecat. Şi poporul egiptean va fi liber pentru totdeauna. Suntem atât de mândri! Toată lumea este fericită. Am suferit ani în şir şi acum, în fine, dictatorul a fugit. Ne vom aminti această zi întotdeauna”.

BBC a difuzat, în urmă cu câteva momente, textul complet al anunţului făcut de vicepreşedintele Omar Suleiman:” În numele lui Allah, cel Atotputernic şi Milostiv, cetăţeni, în aceste zile dificile prin care trece Egiptul, preşedintele Hosni Mubarak a decis să demisioneze din postul de preşedinte al republicii şi a însărcinat Consiliul Suprem al Forţelor Armate să administreze afacerile statului. Fie ca Allah să ne ajute pe toţi!”.

"Felul în care Mubarak îşi va face ieşirea de pe scena politică va transmite un semnal extrem de puternic întregii lumi arabe. Nici un lider arab nu vrea părăsească puterea umilit, în dizgraţie. Cu toţii vor rezista şi vor recurge la toate măsurile

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un accident aviatic

Wall-Street.ro acum 20 minute
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu este clar dacă la bordul aparatului se afla preşedintele Ebrahim Raisi, relatează agenţiile internaţionale de presă. Elicopterul implicat în accid

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum o ora
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu

Cancan acum 32 minute
Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș, a avut parte de un sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, 18 mai 2024. Nu a mai avut nicio șansă în fața geloziei tânărului de 24 de ani din Sibiu, care s-a năp

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 2 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 3 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Vremea

București
acum

23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°