Spiritele acestea atit de greu incercate au, s-ar zice, o scandaloasa dezinvoltura, judeca fara menajamente, nu uzeaza decit in sens ironic de reticenta, sint nu rareori sardonice, practica limbajul frust al esentelor, nu se incurca in volute si, in mijlocul servitutii generale, se comporta ca niste iconoclasti, sfidind conventiile si tabuurile, sacrosanctele dogme ale timpului. Cine a citit Jurnalul unui jurnalist fara jurnal de I.D. Sirbu nu-si va putea reprima, cred, o paralela cu Scrisorile din Gulag (Editura Arc, Chisinau) ale lui Nicolai Costenco, "un basarabean crucificat pentru aspiratiile sale nationale", cum spune Mihai Cimpoi in Istoria...sa. Mie unuia, cel putin, asemanarea mi se pare frapanta, intii de toate in ordine spirituala, daca intelegem prin asta mai cu seama caracterul. Dictiunea, oricum, e aceeasi: transanta, lipsita de inhibitii, de o senina cruditate, bazata pe ceea ce as putea numi proprietatea cuvintelor, pe o conformitate stricta, aproape functionala cu realitatea. Nici diaristul, nici epistolograful nu cad vreodata in pretiozitati, nu umbla, cum se spune, la stil. Ei au o treaba infinit mai importanta de facut: aceea de a comunica. Paradoxal, dar eul lor profund iese astfel mai pregnant in evidenta si, din numarul de observatii si idei pronuntate, din atitudinea cu care ataca o tema sau alta, se intrevede, insolit, o mare libertate interioara. Spiritele acestea atit de greu incercate au, s-ar zice, o scandaloasa dezinvoltura, judeca fara menajamente, nu uzeaza decit in sens ironic de reticenta, sint nu rareori sardonice, practica limbajul frust al esentelor, nu se incurca in volute si, in mijlocul servitutii generale, se comporta ca niste iconoclasti, sfidind (fie si numai mental, in pagina manuscrisa; dar citi au clacat anume in aceasta zona?!) conventiile si tabuurile, sacrosanctele dogme ale timpului. Textele lor (ca si altele de acest