“În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Iisus şi l-au întrebat: Cine este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor? Iisus a chemat la el un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia Cerurilor”, a spus Iisus în Pilda “Cel mai mare în Împărăţia Cerurilor” (Evanghelia după Matei). În aceeaşi Evanghelie, în “Pilda cu oaia rătăcită”, Iisus spune: “Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi, căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri”.
Ne întrebăm adesea care-i sensul vieţii noastre? Oare suntem aici doar să alergăm, să mâncăm, să strângem lucruri, să le pierdem, să ne întristăm, să ne bucurăm şi apoi să plecăm din viaţă, neînţelegând pentru ce au fost toate acestea? În pildele citate mai sus, Iisus ne vorbeşte despre sensul vieţii, dar – mai ales – despre starea interioară la care avem să ajungem pentru a ne împlini acest fantastic sens. Vedeţi, Iisus nu ne spune: mobilaţi-vă mintea, intelectul, ridicaţi în slăvi raţiunea, fiţi cruzi şi neiertători, căci aşa el ne-ar spune: alienaţi-vă, îndepărtaţi-vă de Dumnezeu, staţi în rătăcirea omenească şi chinuiţi-vă în Iadul acela. Iisus arată copilaşul şi spune: “Să fiţi ca el. Să fiţi smeriţi, inocenţi, lipsiţi de judecăţi. Să vă bucuraţi din orice, să fiţi fericiţi, pur şi simplu”. Dar pentru asta aveţi de dat într-o parte balastul. Aveţi să vă curăţaţi mintea de impurităţi. Aveţi să renunţaţi la “pretenţiile voastre de adulţi”, la îngrijorări şi la nelinişti, căci ele sunt expresia necredinţei în Dumnezeu şi a îndepărtării de “Împărăţia Cerurilor”.
Într-o altă pildă, “Lucruri descoperite pruncilor”, Iisus spune: “Te laud,