S-a întâmplat ca în ajunul spectacolului de la Teatrul Naţional să-l văd pe Gigi Căciuleanu vorbind pe TVR Cultural despre matematica muzicii lui Bach, folosind metafore cu firescul cu care alţii vorbesc despre vreme. Am citit apoi un interviu în care era numit "matematicianul dansului” şi m-am gândit că e de fapt un clarvăzător al geometriei în spaţiu, un neobosit descoperitor de forme şi că matematica face mai degrabă parte din meşteşug decât din inspiraţie.
În cei 10 ani de când e directorul Baletului Naţional din Chile (El Banch), Căciuleanu a creat o companie omogenă dintr-un melanj de personalităţi şi naţionalităţi, şi i-a oferit un repertoriu distinct, cu care brăzdează lumea, reluând prin rotaţie temele sau compozitorii favoriţi (spectacolul Noche Bach a fost creat în 2005).
Urmărind Conciertos, prima parte a Serii Bach (Brandemburgicele nr. 5 în Re major şi nr. 3 în Sol Major), am avut senzaţia că văd acea reverberaţie luminoasă produsă de unele programe de calculator odată cu derularea muzicii (visualisation). Mişcări de o simplitate copilărească sau prize a căror difi cultate scapă spectatorului; o continuă tachinare a echilibrului, când eliberat, când susţinut în poziţii neverosimile; un infi nit joc de planuri orizontal/vertical; o curgere a traversării pe fundal; un curcubeu de formaţii care se topesc una-ntr-alta, se înşiră sau se suprapun, de la duet la liniile drepte sau la grupul într-o continuă remodelare; un cuplu legat şi la propriu, testând cu o lentoare vecină cu dansul butoh elasticitatea limitelor spaţiale şi umane...
Ca şi altădată, Căciuleanu e prezent în spectacol printr-un insert vocal ce dă cheia abordării sale şi totodată ritmul unui fragment al lucrării: rigoarea de orologiu a cifrei 8, proprie frazei muzicale, refl ectată inexorabil în angrenajul coregrafic. Sobrietatea şi non-culoarea costumelor se