În contextul acestui circ politic şi mediatic grotesc, cu accente tragi-comice, al crizei economice şi blocajului financiar, al mizeriei apropiatei ierni - care nu mai are demult nici un farmec în oraşul ăsta - al cinismului generalizat şi blazării indiferente, al poluării de toate felurile, al mentalităţilor kitsch, ipocrite şi arogante, mă gândesc să fac un inventar AL LUCRURILOR BUNE CARE AU SUPRAVIEŢUIT.

Al motivelor pentru care rezist dorului de ducă - sentiment sporit până la cote teribile de un eveniment precum renunţarea definitivă a lui Alex Leo Şerban pentru AICI şi opţiunea lui pentru un DINCOLO ce se numeşte Buenos Aires, Argentina. De exemplu.

Dar, de data asta, aleg perspectiva inversă. Dacă am porni de la un inventar a tot ceea ce considerăm fiecare că ÎNCĂ mai este bun aici ca bază pentru rezistenţă şi reconstrucţie?

Mi-e clar acum că destinul meu este legat de acest loc, pentru că, de-a lungul timpului, am avut mai multe posibilităţi reale de a mă stabili în altă parte şi nu s-a întâmplat. Care sunt lucrurile ce-mi dau energia de a continua zi de zi? Am să fac un scurt inventar - personal şi profund subiectiv - fără pretenţia de a le fi epuizat pe toate acum şi nu în ordinea importanţei, ci aşa cum le vine rândul în mintea mea.

Frumuseţea, farmecul, inteligenţa şi senzualitatea femeilor - poate ultima şi singura bogăţie naturală a acestei ţări - nu cred că aş fi găsit în altă parte în lume o femeie precum soţia mea; centrul vechi al oraşului Timişoara - felul în care se reflectă clădirile din Piaţa Unirii în ochiurile de apă, după ploaie; noul val al cinematografiei române; Domeniul Regal de la Peleş şi oraşul Sinaia; zonele vechi din Cluj şi Sibiu; câţiva oameni şi prieteni de-o mare valoare umană, profesională şi intelectuală, care - ca şi mine - nu se pot desprinde de AICI, deocamdată; Nichita Să