Mesajul a fost trimis. Multumesc!

380 de funcţionari sunt obligaţi să declare dacă au rude implicate în proiecte europene

Publicat in Ziarul Financiar, luni 9 mai 2011 ·

La mai puţin de o săptămână de la numirea în funcţie, Carmen Ionel, noua şefă a AMPOSDRU, autoritatea de ma­nage­ment care gestionează fondurile europene de 4,25 mld. euro pentru HR, a semnat o decizie prin care angajaţii insti­tuţiei sunt obligaţi să raporteze situaţiile de incompatibilitate sau conflict de interese în care se află în calitate de funcţionari care lucrează cu fonduri europene.

Astfel, toţi cei peste 380 de salariaţi ai AMPOSDRU sau ai OIPOSDRU (organismele intermediare ale programului) vor trebui depună două declaraţii pe proprie răspundere. De­cizia noului director general vine în urma scandalului iscat în urma cazului fostului ministru al muncii, Ioan Nelu Botiş, care este anchetat cu privire la un posibil conflict de interese în care a fost implicat din cauză că soţia sa a lucrat într-un pro­iect finanţat din fondurile europene pentru HR, aflate în gestiunea Ministerului Muncii. Demisia lui Botiş a atras cu sine şi demisia Cristinei Zevedei, care a fost şefa AMPOSDRU din martie 2010 până la finele lui aprilie.

În declaraţia pri­vind con­flictul de interese, fie­ca­re func­ţionar care lucrează cu POSDRU trebuie să de­cla­re pe pro­pria răspundere că nu se află în legătură di­rectă sau indi­rec­tă cu nici­una dintre pro­punerile de pro­iecte afla­te în pro­ces de eva­luare, cu niciunul dintre so­licitanţi sau cu partenerii aces­tora şi cu niciunul din­tre bene­fi­ciari, angajaţii be­ne­ficia­rilor sau cu partenerii de proiect ai beneficiarilor. De ase­me­nea, ei nu trebuie să folosească cunoştinţele acu­mulate în pe­rioada servi­ciului pentru a-i ajuta pe solicitanţi sau pe be­ne­ficiarii ale căror proiecte se află în implementare.

În declaraţia privind incompatibilităţile, funcţionarii care lu­crează în instituţiile care gestionează POSDRU trebuie să declare că ştiu de faptul că nu pot exercita funcţii în mediul privat care să s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 58 minute
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum o ora
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum 2 ore
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°