Cu excepţia primelor alegeri libere din România, cele din 1990, când preşedintele a fost ales din primul tur de scrutin, în toate celelalte patru confruntări învingătorul a fost decis abia în turul doi. Explicaţia este prezenţa tot mai mică de la un scrutin la altul, căci, pentru a fi ales din primul tur, preşedintele ar trebui să întrunească cel puţin jumătate plus unu din voturile tuturor celor cu drept de vot. Şi referendumul este condiţionat tot de prezenţă.

Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui stabileşte drept criteriu pentru desemnarea din primul tur a candidatului care ar obţine scaunul din dealul Cotrocenilor întrunirea de către acesta a unui număr de voturi egal cu minimum jumătate plus unu din numărul total de alegători. În cazul alegerilor de ieri, în listele electorale permanente erau înscrişi 18.347.397 de alegători, deci o victorie din primul tur ar fi însemnat un necesar de voturi în favoarea unui candidat de minimum 9.173.700.

În condiţiile unei prezenţe la vot care, în decursul tuturor celor patru tururi de alegeri prezidenţiale din România de după 1992, s-a poziţionat, ca medie, în jurul a 65% din numărul total de alegători, şi a unui număr destul de mare de candidaţi, este explicabilă imposibilitatea ca un candidat să întrunească în primul tur cele 50% plus unu din numărul total de alegători. În acest caz, legislaţia prevede că lucrurile se tranşează într-un tur doi de scrutin, în care intră primii doi prezidenţiabili, în ordinea numărului de voturi obţinute.

În cazul acestui scrutin secundar, fotoliul prezidenţial se câştigă mult mai uşor, cu numai majoritatea voturilor celor care şi-au exprimat o opţiune. O privire retrospectivă asupra alegerilor prezidenţiale din România arată influenţa prezenţei asupra momentului desemnării ocupantului fotoliului prezidenţial.

DIN PRIMA ÎNCERCARE

Libe