Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii decid cine îl înlocuieşte pe Vosganian la Ministerul Economiei. Pentru cine a alergat "iepurele" Vulpescu

Publicat in Gandul, luni 14 octombrie 2013 ·

Biroul Politic Naţional al PNL va decide mâine înlocuitorul lui Varujan Vosganian în fruntea ministerului Economiei, liberalii urmând să aleagă între varianta unui tehnocrat sau a unui membru de partid pentru acest minister. Săptămâna trecută ministrul Varujan Vosganian şi-a “dat demisia de onoare” la scurt timp după ce Senatul a respins cererea venită din partea DIICOT pentru începerea urmării penale. Liberalul a fost acuzat de subminarea economiei naţionale. Competiţia internă din PNL pentru desemnarea viitorului ministru al Economiei, a fost precedată de postarea surpriză de pe blogul personal a fostului ministru al Economiei, Varujan Vosganian. Acesta a anunţat că marele câştigător al scaunului său este fostul şef al Oficiului pentru Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu. Informaţia a fost negată de Vulpescu, care a declarat că nu i s-a propus să preia Ministerul Economiei, dar şi de alţi lideri PNL. În timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că propunerea sa pentru funcţia de ministru a fost stabilită încă de la sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi lideri liberali au afirmat pentru gândul că postul de ministru al Economiei rămâne să fie decis între un tehnocrat sau un membru de partid. O întâlnire decisivă, dar neoficială, pentru a se stabili numele viitorului ministru urmează să aibă loc în această seară. Mâine, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, această nominalizare urmează să fie validată şi în mod oficial. Surse din conducerea PNL au precizat că s-a încercat ca numele propus în BPN să nu fie dezvăluit înaintea şedinţei pentru a se evita „precedentul Săpunaru”. În luna august, Crin Antonescu i-a propus deputatului PNL Nini Săpunaru funcţia de ministru al Transporturilor, dar a fost obligat în cele din urmă să o aleagă pentru această funcţie pe europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, din cauza opozi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 34 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 33 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 47 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în România, miercuri dimineața!

Ziua Constanta acum 12 minute
Deși a avut o intensitate scăzută, cutremurul care a avut loc miercuri dimineață, 08 mai 2024, s-a produs într-o zonă din țară unde nu au loc mișcări seismice de obicei. Datele Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 39 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°