Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Codul Muncii i-a scos pe sindicalişti în stradă

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

Peste 3000 de sindicalişti au ieşit în stradă, nemulţumiţi de noul Cod al Muncii. Sindicaliştii au pornit marşul din trei puncte importante ale oraşului: din zona Gării, a Spitalului Judeţean şi de pe strada Gheorghe Doja.

Motivul protestului este schimbarea legislaţiei muncii, altfel decât o vor acum guvernanţii. Sindicaliştii consideră noul Cod al Muncii ca fiind doar în interesul patronilor, care vor avea toate pârghiile pentru a exploata angajaţii, iar evaziunea fiscală şi munca la negru vor fi în floare. De aceea trebuie luate măsuri urgente, au subliniat reprezentanţii CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS, CSDR şi Meridian. „Vrem să mai salvăm ceea ce mai avem de salvat“, a declarat Gyorgy Markos, de la Cartel Alfa. „Dacă nu schimbăm nimic acum, semnăm paşaportul pentru o sclavie modernă“, a continuat liderul de sindicat.

Sindicaliştii susţin ca modificarea Codului Muncii nu face decât să lase piaţa muncii fără o legislaţie puternică, pune în pericol protecţia angajaţilor şi urmăreşte desfiinţarea sindicatelor. Toate acestea sunt acoperite du guvernanţi, care susţin că noile reglementări facilitează concedierea angajaţilor cu abateri disciplinare şi flexibilizează piaţa muncii.

Angajaţii devin „duşmanii“ patronilor

Liderii de sindicat rămân la ideea că noul Cod al Muncii a fost conceput în defavoarea angajaţilor, care sunt văzuţi ca „duşmani“ ai patronilor şi nu ca parteneri de dialog. „Tragem un semnal de alarmă faţă de pericolul care îi pândeşte pe toţi angajaţii din România, dacă maleficul Guvern Boc va duce la bun sfârşit intenţia de modificare a legislaţiei în domeniul muncii. Justificările formulate de Guvern pentru modificarea Codului Muncii în vederea flexibilizării pieţei muncii şi facilitarea concedierii celor cu abateri disciplinare nu sunt de natură să atingă aceste obiective, ci doar să deregleze piaţa muncii şi să lase salariaţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 25 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 40 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 46 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 53 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°