Naţionala feminină de tineret (U19) va juca pentru locul 5 la Campionatul European din Danemarca, după ce a câştigat azi cu 30-24 în faţa Suediei, în primul meci din turneul 5-8. România a condus partida de la un cap la coadă, în timpul jocului fiind înregistrată o singură egalitate, la început, scor 1-1. La pauză, echipa pregătită de Popa Seviştean avea deja un avantaj consistent, scor 16-10. În partea secundă, tricolorele şi-au ţinut la distanţă adversarele, au condus şi la opt goluri (29-21, 30-22), astfel că la final s-au impus fără probleme.
România va lupta pentru locul 5 la Euro U19 cu învingătoarea partidei Franţa - Olanda, programată în această după-amiază. Partida este programată duminică, de la ora 13:00. Actuala generaţie şi-a îmbunătăţit practic performanţa de acum doi ani, când la Europenele de junioare s-a clasat pe locul 7, însă a retrogradat un loc în raport cu Mondialul U18, de anul trecut, unde a jucat semifinale şi a pierdut finala mică. În raport cu Suedia, România este în progres, în condiţiile în care nordicele au fost pe locul 6 acum doi ani, iar acum vor evolua pentru locurile 7-8. Este unul din puţinele cazuri din ultimii ani în care România nu-şi pierde pe parcurs o generaţie, ci reuşeşte să se menţină la o limită acceptabilă.
Tot astăzi, în Danemarca, sunt programate cele două semifinale, Rusia - Danemarca şi Norvegia - Ungaria, cele patru reprezentative formând şi la Euro U17, acum doi ani, "careul de aşi". De remarcat că la Europenele din Danemarca, între primele opt, au ajuns acelaşi naţionale ca şi în 2011 la U17.
Naţionala feminină de tineret (U19) va juca pentru locul 5 la Campionatul European din Danemarca, după ce a câştigat azi cu 30-24 în faţa Suediei, în primul meci din turneul 5-8. România a condus partida de la un cap la coadă, în timpul jocului fiind înregistrată o singură egalitate, la început, scor 1