Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Codul lui da Vinci", lectura preferată a preşedintelui

Publicat in Adevarul, joi 15 iunie 2006 ·

"Cred în faptul că, dacă nu ai carte, nu ai parte", a fost îndemnul mobilizator rostit, marţi seara, de preşedintele Traian Băsescu la deschiderea Târgului Bookfest. Invitat de organizatorii "Cred în faptul că, dacă nu ai carte, nu ai parte", a fost îndemnul mobilizator rostit, marţi seara, de preşedintele Traian Băsescu la deschiderea Târgului Bookfest. Invitat de organizatorii târgului la recepţia de deschidere, Băsescu s-a simţit dator spună: "prin carte evoluăm", "inteligenţa, cartea pot şi singure", "cartea, acel pilon de care nimeni nu se poate despărţi" sau "ceea ce este scris de cele mai vii inteligenţe ale naţiunii este oricând deschis către naţiune". şeful statului le-a zis celor prezenţi că, în perioada regimului Ceauşescu, a găsit un refugiu în lectură, la care nu a renunţat nici acum, în perioada de dominaţie a internetului. "Între tehnologia IT şi accesul la internet, pe de o parte, şi autorii şi editorii de carte, pe de altă parte, chiar dacă este o concurenţă aparent neloială, în cele din urmă, cu mijloacele aparent, repet, aparent, mai slabe, vor câştiga dreptul de a fi în istorie, în istoria literaturii în mod deosebit şi în istoria personală a fiecăruia din noi, cei care creează şi cei care editează cartea", a prorocit Traian Băsescu. După acest discurs, preşedintele României a vizitat, alături de filosoful Gabriel Liiceanu, târgul de carte şi a mărturist, cu acest prilej, că-i place "Codul lui da Vinci". Vizibil iritat de numărul imens de cameramani care-i blocau accesul la standurile cu cărţi şi erau la un pas să-l îmbrâncească, Băsescu şi-a vărsat în final nervii pe un ziarist care l-a întrebat, nevinovat, ce carte a cumpărat ultima oară. "Nu mai ştiu exact, dar să ştii că dacă ai veni la mine acasă ai fi surprins... E adevărat, nu te primesc!", a spus Băsescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 43 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 27 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°