Încep să mă întreb dacă oamenii fac sex ca să se nască sau se nasc ca să facă sex. Sau ca să vorbească despre asta. Un produs video al zilelor noastre care nu se învârteşte în jurul sexului şi nu intră până la urmă în el are şanse minime să se vândă.
Asta nu înseamnă că un film despre amorul neplatonic dintre 14 bărbaţi şi 14 femei e neapărat un kivetsch vandabil. Love Building reuşeşte să fie vandabil fără să fie prost, ceea ce nu mă miră la un talent ca Iulia Rugină.
Cum face tânăra regizoare, debutantă în lungmetraj, să nu livreze o pizza dulce şi uleioasă ca, de pildă, Minte-mă frumos!, tot o producţie pe bază de love meştereală lansată de MediaPro Pictures?
Mai întâi, umorul. Umor, nu băşcălie, nu mişto. Iulia şi coscenaristele Oana Răsuceanu şi Ana Agopian ştiu să scrie dialoguri şi situaţii care te fac să râzi chiar dacă nu eşti un hăhăitor de mall. Se poate să te umfle râsul când e vorba de ceva atât de serios şi grav ca incestul? Se poate, dacă replicile spumoase sunt interpretate de actori excelenţi ca Dragoş Bucur, Dorian Boguţă sau Alexandru Papadopol.
Cuvintele de 4 şi 5 litere care încep cu p sau calificativul „labagiu” pot să nu fie vulgare? Da, dacă sunt aşezate unde şi atât cât trebuie, şi sunt rostite de Dragoş Bucur.
Deci, al doilea atu (sau chiar primul) etalat de Iulia Rugină sunt actorii, nu numai cei trei principali, conduşi cu mână sigură, într-un spirit de echipă transferat din viaţa reală, unde toţi au lucrat cu Bucur, Papadopol şi Boguţă ca profesori de actorie.
Dar Love Building nu e un film realist. Ca şi în Captivi de Crăciun, Iulia Rugină construieşte un spaţiu cinematografic pe baza unui contract de ficţiune încheiat cu spectatorul. Campusul pentru terapie de cuplu colectivă e o convenţie, din start absurd-amuzantă: niciun ins nu de tot imbecil nu poate spera să-şi lipească rupturile conjugale