Reţelele de socializare pot exacerba sentimentele de singurătate, izolare şi nemulţumire, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Standford. Totuşi, reţeaua care pare să provoace cele mai multe sentimente negative este Instagram, potrivit slate.com.
Unele studii legate de depresia în cazul adolescenţilor demonstrează că experienţele negative pe site-uri precum Facebook pot avea „rezultate psihosociale profunde“.
Platformele de socializare au fost legate de invidie, resentimente şi o senzaţie constantă de inferioritate în raport ceilalţi oameni din jur.
Se pare că Instagram ia părţile din Facebook care declanşează cel mai frecvent astfel de stări, susţine jurnalista Jessica Winter, de la publicaţia Slate.
Fotografiile cu oameni care fac lucruri ne-ar plăcea nouă să le facem ne deprimă cel mai mult, a declarat Hanna Krasnova de la Universitatea Humboldt din Berlin.
„Poţi extrage mai multe detalii despre fericirea, bogăţia şi succesul unei persoane dintr-o fotografie decât dintr-un status. O imagine poate provoca imediat comparaţii sociale şi poate declanşa sentimente de inferioritate. Dacă vezi fotografii frumoase cu prietenii tăi pe Instagram, vei încerca să compensezi postând poze şi mai frumoase, iar ei le vor vedea şi vor publica altele şi mai bune şi aşa mai departe. Auto-promovarea duce la mai multă auto promovare iar media sociale se îndepărtează din ce în ce mai mult de realitate“, consideră Krasnova.
Cu toate că suntem încurajaţi de Instagram să decupăm şi să acoperim aspectele mai puţin frumoase ale vieţilor noastre, avem tendinţa de a uita că şi restul persoanelor fac exact acelaşi lucru – împărtăşesc imagini bine-editate cu un singur moment frumos dintr-o zi complicată. Aşa avem impresia că vieţile altora sunt mai fericite decât ale noastre, spune Winter.
Mai mult, jurnalista crede că folosirea Instagramului