Transportatorul de energie electrică Transelectrica Bucureşti (TEL) încearcă să-şi convingă acţionarul majoritar, Ministerul Economiei, să-i lase banii atraşi prin vânzarea pe Bursă a 15% din acţiuni pentru investiţii.
În joc sunt circa 46-50 mil. euro, având în vedere ultimele cotaţii ale titlurilor Transelectrica, însă suma ar putea fi mai mare, având în vedere că investitorii ar putea fi dispuşi să plătească un preţ mai mare în ofertă pentru achiziţia unor pachete semnificative de acţiuni.
Guvernul a aprobat în luna august vânzarea pe Bursă a unor pachete suplimentare de câte 15% din Transelectrica, Transgaz şi listarea a 15% din Romgaz, din portofoliul Ministerului Economiei, pentru a atrage bani la bugetul de stat. Operaţiunile ar trebui să aibă loc anul viitor, deşi până în prezent nu au fost selectaţi nici măcar intermediarii ofertelor.
"Încercăm să deturnăm, între ghilimele, o parte din cele 15% din acţiuni spre investiţii. Am vrea şi 99% din acest procent, dar mai trebuie să discutăm cu ministerul", a declarat directorul general al Transelectrica, Stelian Gal.
Transelectrica are nevoie de bani pentru a-şi susţine programele mari de investiţii, iar un oficial al companiei a declarat recent că societatea "stă rău cu finanţarea". Potrivit lui Stelian Gal, bugetul de investiţii previzionat pentru anul viitor este de 251 mil. lei, faţă de circa 385 mil. lei în 2010, ambele valori fiind mai mici faţă de cele estimate iniţial.
Compania s-a împrumutat puternic în ultimii ani pentru a-şi finanţa investiţiile, apelând la instituţii financiare interne şi internaţionale, iar fluctuaţiile de curs valutar i-au adus pierderi semnificative pe partea financiară, ca urmare a reevaluării împrumuturilor.
Astfel, compania a raportat profituri tot mai mici în ultimii ani, reducând dividendele acordate acţionarilor, ceea ce a determinat scăderea