Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Mere pentru şcolari, abia la sfârşitul lunii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Elevii din judeţ primesc mere de-abia la sfârşitul acestei luni deoarece Consiliului Judeţean a programat licitaţia pe 16 noiembrie. Părinţii vor ca toţi elevii să primească mere, nu doar cei din clasele I-VIII. Nutriţionişti agreează ideea cu condiţia ca merele să fie autohtone, nu din import.

Peste 28.000 de copii din clasele I-VIII trebuiau să primească încă de la începutul lunii noiembrie câteun măr pe zi, după cum au anunţat, în repetate rânduri, reprezentanţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJBN). „Hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit acordarea de mere şcolarilor a fost publicată în data de 6 septembrie. Noi am respectat termenele din acea hotărâre", susţine purtătorul de cuvânt al CJ BN, Geea Balaszy. Cererea de oferte pentru firmele interesante a fost deschisă marţi, 2 noiembrie, iar licitaţia electronică a fost programată pentru data de 16 noiembrie. „Pentru Bistriţa-Năsăud, programul prin care elevii vor beneficia de mere în judeţ a primit peste 400.000 de lei", adaugă Balaszy. O situaţie similară se întâlneşte în alte judeţe din ţară. „Am înţeles că licitaţiile au fost întârziate în 38 de judeţe din cauza producţiei interne scăzute de mere", afirmă inspectorul şcolar responsabil cu mass-media din BN, Florean Filip. Mere pentru toţi Părinţii sunt supăraţi şi nu înţeleg de ce autorităţile locale nu s-au mişcat mai repede. „Ar fi putut să le dea mere de la începutul anului dacă tot aveau bani. De ce copii din alte judeţe au primit şi ai noştri nu? În plus, nu înţeleg de ce nu dau la toţi copiii, nu doar la unii. Şi cei de liceu au nevoie", spune Corina Oltean, mama unei eleve de 10 ani. Un măr pe zi este binevenit, adaugă femeia. Nutriţioniştii dau verde Nutriţioniştii bistriţeni sunt încântaţi de idee. Ei spun că un măr pe zi te ţine departe de medic. „Dacă merele pe care le vor primi copiii vor fi autohtone, e foarte bine, însă dacă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 17 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 3 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 3 ore
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°