Actorul Constantin Codrescu "a strigat" – cred eu – în interviul publicat ieri de Jurnalul Naţional: "Vă repet, am uitat să iubim! Asta e cea mai mare tristeţe a mea. Din cauza ei am fugit. Acolo unde m-am retras, am sentimentul că cei din preajma mea mă iubesc. Florile, pomii, vietăţile, ochii celor dragi… Asta e forma mea de dezertare din lumea asta, de autoapărare. Am încercat să fac faţă competenţiei şi n-am reuşit, pentru că lupta se poartă cu nişte mijloace pe care eu nu le am. (…) Ne învârtim printre subtilităţile dintr-un joc absurd, în care am uitat să iubim. Pe chestia asta Dumnezeu e foarte supărat pe noi". Spun că-i un strigăt în acest interviu (pe mine m-a impresionat), unul care merită auzit şi înţeles, unul care trebuie propagat, cu scopul trezirii şi al reconoaşterii unei valori pe care o pierdem în civilizaţia de consum: iubirea.
Nu-i vorba despre emoţia pe care o căutăm în diferitele expresii ale relaţiilor cu sexul opus, cât despre iubirea ca mod de a fi, a exista. Despre acea stare de spirit din care s-a născut arta, marea cultură, civilizaţia, muzica înălţătoare, visele cele mai frumoase ale oamenilor şi relaţiile durabile. Dacă dragostea nu se manifestă în relaţiile noastre de zi cu zi, toate valorile după care tânjim riscă să cadă precum popicele. Sărăcia, cum spunea şi actorul Constantin Codrescu, este expresia suferinţei morale, interioare, a existenţei fără iubire. Prăbuşirea economică este o consecinţă a sărăciei emoţionale, asta o spun şi unii dintre cei mai mari înţelepţi ai lumii. Sărăcia economică este expresia unei conştiinţe sărace, a unei stări de alterare a sentimentului iubirii. Sărăcia este starea din care lipseşte sentimentul pur al prieteniei şi al bucuriei de a fi împreună. O asemenea situaţie are consecinţe în toate domeniile de existenţă umană, căci dacă ne leagă interesul pentru ceva anume, nu