Avertizarea emisă ieri de meteorologi a intrat în vigoare astăzi, la ora 14.00, urmând să fie ridicată mâine dimineaţă, la ora 09.00.
Meteorologii spun că, în week-end, sunt aşteptate ploi torentiale, descărcari electrice, intensificări ale vantului cu aspect de vijelie şi grindină.
„Astăzi, în judeţul Gorj, vremea va fi instabilă, iar cerul va fi mai mult acoperit. Pe arii extinse vor cadea averse de ploaie şi se vor semnala descărcari electrice. Izolat se va produce şi grindină, cantitatea de precipitaţi ar putea atinge şi depăşi 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat chiar 50 de litri pe metrul pătrat . Temperatura aerului va scădea, maximele termice de astăzi se vor încadra între 17-22 de grade Celsius şi minimele de mâine vor fi cuprinse între 7 si 12 grade. Începând de azi, de la ora 14.00, până duminică, la ora 09.00, a intrat în vigoare avertizarea cod galben pentru averse de ploaie, grindină, în cea mai mare partea a ţarii, cu excepţia judeţelor din Dobrogea. Mâine, vremea se va menţine instabilă“, declară Ion Marinică, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic. La munte, la peste 1500 m, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.