Jurnaliştii de la cotidianul The New York Times au reuşit să obţină nu mai puţin de cinci premii Pulitzer la ediţia din 2009, au anunţat luni reprezentanţii Columbia University. La ediţia a 93-a a Premiilor Pulitzer pentru Jurnalism, Literatură, Dramă şi Muzică, echipa New York Times a obţinut premiul " Breaking News Reporting", pentru acoperirea "rapidă şi completă" a subiectului legat de scandalul sexual care s-a soldat cu demisia guvernatorului statului New York, Eliot Spitzer.
Premiul pentru materiale de investigaţie
Premiul pentru Jurnalism de investigaţie a fost acordat lui David Barstow, de la The New York Times, pentru munca sa tenace prin care a dezvăluit felul în care generali în rezervă, care lucrau ca analişti pentru posturi radio sau TV, au fost influenţaţi de Pentagon pentru a pleda pentru războiul din Irak.
Un Pulitzer pentru relatarea ştirilor internaţionale
De asemenea, echipa ziarului din New York a fost premiată pentru relatarea ştirilor internaţionale, în special cele care prezintă provocările pe care le au de întâmpinat SUA în Afghanistan şi Pakistan, relatări făcute de cele mai multe ori în condiţii periculoase.
Fotografii din campania lui Barack Obama, premiate
Fotograful Damon Winter, tot de la The New York Times, a fost premiat pentru felul în care a surprins multiplele aspecte ale campaniei lui Barack Obama.
Holland Cotter - premiul Pulitzer pentru Critică
Nu numai ştirile politice au fost apreciate de membrii juriului în cazul New York Times. Astfel, Premiul Pulitzer pentru Critică a fost acordat lui Holland Cotter, pentru articolele bine documentate despre artă, de la Manhattan la China, marcate de "observaţie acută, stil luminos şi povestire dramatică".
Juriul premiilor Pulitzer ia în considerare şi p