Judeţ cu un potenţial turistic fantastic, care a turnat oţel pentru simbolul Franţei, Turnul Eiffel, şi a alimentat cu motoare navale vapoarele din întreaga lume, Caraş-Severinul este astăzi, cu grija aleşilor, un adevărat pol al sărăciei.

Majoritatea salariaților cărășeni merge acasă cu o leafă ce nu atinge nici măcar pragul de 1.000 de lei pe lună. Potrivit datelor de la Directia Judeţeană de Statistică, venitul salarial mediu net în Caraș-Severin a fost, la mijlocul acestui an, înainte ca Guvernul să taie bugetarilor 25 de procente, la nivelul lui 2008. Media în judeţ este de 973 lei, cu aproape 30 de procente sub pragul național. „Cei mai prost plătiţi sunt angajatii din servicii, industrie și construcții, în aceste sectoare salariile fiind chiar sub media județului”, a declarat Gheorghe Petre, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică din Caraș-Severin.

Îşi vând sărăcia la Ocico

Chiar şi aşa prost plătiţi cum sunt, angajaţii cărăşeni au totuşi motive să nu se plângă prea tare. Peste 12.000 de locuitori ai judeţului nu au un loc de muncă şi trăiesc de pe o zi pe alta din bişniţă, din banii aduşi de soţii de la bătrânii din Italia şi Germania sau din ajutoarele sociale. Mihai Spălăţelu este un pensionar în vârstă de 65 de ani, care poate fi întâlnit la fiecare sfârşit de săptămână la Ocico, în piaţa de vechituri a Reşiţei. “Vând tot felul de mărunţişuri, ce nu-mi mai trebuie prin casă, să fac şi eu un leu, că sunt pensionar şi e vai de capul meu. O haină, ceva ce nu-i mai trebuie nepoatei mele, un furtun, un robinet, o revistă ar putea să-I fie de folos cuiva. Nu mă mai descurc şi de vreo trei sau patru ani vin la Ocico. Soţia nu are niciun venit şi e foarte greu să ne descurcăm cu pensia mea de 800 de lei. Lumea e necăjită, nu sunt bani şi nu am nici eu pretenţii prea mari. De fapt, nici nu am pe ce să cer, că vând numai vechit