S-a pus punct şi ediţiei cu numărul 51 al eşalonului trei de fotbal românesc. Primele clasate din cele 6 serii au promovat în Liga secundă, iar formaţiile clasate pe locurile 2, vor susţine meciuri de baraj, învingătoarele promovând în liga superioară.
În seria a III-a, din care au făcut parte şi cele două braşovene, partidele au fost calme în ultima etapă, existând câteva surprize. Concordia Chiajna, care promovase deja cu două etape înainte, a pierdut în faţa secunzilor petrolişi ploieşteni, în ultimul minut de joc. Juventus, care se pregăteşte pentru baraj, a cedat două puncte, acasă, fostei divizionare B, Astra, dar a avut un punctaj asigurator. Şi Tricolorul Breaza a cedat două puncte acasă, fără implicaţii în clasament. Pe linia ultimelor comportări meritorii, Avântul Mâneciu i-au învins la scor pe Morenari, formaţie de care a rămas numai numele unei foste participante în Cupele europene.
Vasile Gherghe va părăsi Predealul!
CF Predeal – Electrosid Titu 4-0 (2-0). Au înscris: Fodor (35), Coteanu (40), Kajcsaracz (50), Vlad (80)
CF Predeal: Avram – Salla, Sima, Nedelea, Ailincăi – Kajcsaracz (min. 75 Vlad), Fodor, Coteanu, Postolache (min. 82 Boghiu) – Harap (min. 65 Şandor), Ciolănel (min. 65 Ursu). Antrenor: Vasile Gherghe (foto).
Predelenii au lăsat o bună impresie la ultimul meci de acasă şi, implicit, din campionat. Au dominat întreaga partidă, au înscris de patru ori şi puteau să mai înscrie, dar ca de obicei s-au ratat ocazii bune. După o dominare în prima jumătate de oră, în min. 35, Harap pătrunde în careu şi-l serveşte pe Fodor, care înscrie la colţ lung. După numai 5 minute, Coteanu înscrie un gol de senzaţie din cercul de la mijlocul terenului, când l-a observat pe portar ieşit dintre buturi. Imediat la reluare, Kajcsaracz urcă scorul la unul de forfait, după ce a primit o pasă de la Ai-lincăi. La 5 mi-nute de la i