Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic! De asta vom avea parte astăzi. ANM a emis o nouă avertizare meteo cod galben, valabilă, de această dată, pentru aproape toate judeţele ţării. De furia naturii scapă doar Dobrogea.
Avertizarea expiră astăzi, la ora 18:00.
Până când o viaţă amară? Gata! Căldura se potoleşte, şi peste România vine un val de ploi, descărcări electrice şi vânt puternic. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis ieri o nouă avertizare meteorologică cod galben, vizate fiind Maramureşul, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei, a Munteniei, a Moldovei şi zonele montane din întreaga ţară.
SE RUPE CERUL
Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, averse şi, pe suprafeţe restrânse, căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi, mai ales în nord şi în centru, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp, iar la munte, izolat, chiar 40-50 l/mp.
Judeţele afectate de ploi, vânt puternic şi descărcări electrice sunt Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Harghita, Mureş, Cluj, Sălaj, Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi. Municipiul Bucureşti intră şi el sub incidenţa atenţionării, la fel ca zonele estice ale judeţelor Bihor, Arad şi Timiş. Singurele două judeţe unde codul galben nu este valabil sunt Tulcea şi Constanţa.
LIBER PE TRANSFĂGĂRĂŞAN
Turiştii care vor să ajungă la Bâlea Lac trebuie să ştie că accesul se poate face şi cu maşina. Transfăgărăşanul a fost deszăpezit de drumari, deoarece aici va avea loc mâine ultima etapă din cadrul Turului României la Ciclism. "Oficial, Transfăgărăşanul este deschis