Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii de la Bucureşti se uită cu îngrijorare la deranjul de pe bursa chineză

Publicat in Ziarul Financiar, marți 25 iunie 2013 ·

Bursele europene s-au corectat în şedinţa de luni cu până la un minus de 2%, investitorii reacţionând la scăderea puternică a bursei chineze şi la temerile privind consecinţele negative pe care le-ar putea avea asupra economiei chineze restrângerea stimulilor financiari de către FED.

Indicele Shanghai Composite al bursei chineze a scăzut cu 5,3% ieri, cea mai mare scădere zilnică din ultimii patru ani. Scăderea a contaminat şi bursele europene: indicele francez CAC 40 a scăzut cu 2,16%, indicele german DAX a pierdut 1,5%, iar indicele bursei de la Londra FTSE 100 s-a corectat cu 1,4%. La Bucureşti, bursa a fost închisă ieri, ziua de 24 iunie fiind declarată sărbătoare naţională, astfel că analiştii se aşteaptă ca astăzi acţiunile româneşti să scadă din cauza corelării cu pieţele externe.

„Bursa de la Bucureşti va scădea pentru că, deşi la nivel macroeconomic ne-am stabilizat, nu există suficient capital autohton pentru a ţine piept retragerilor făcute de investitorii străini“, a spus Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj.

Declinul abrupt al bursei chineze a fost cauzat de retragerile masive de capital făcute de investitorii străini după ce Ben Bernanke, şeful Federal Reserve, banca centrală a Americii, a anunţat săptămâna trecută că va restrânge treptat programul de relaxare monetară prin care a injectat lunar 85 miliarde de dolari în pieţele financiare.

Pomparea de bani în pieţe alături de dobânzile zero din America au făcut ca mare parte din banii ieftini ai FED să intre în pieţe emergente, precum China, care ofereau randamente peste cele ale pieţelor mature.

„Asistăm la retrageri masive ale investitorilor străini din China. Prin stoparea banilor ieftini, fondurile de investiţii se retrag de pe pieţele considerate cele mai vulnerabile, iar China este considerată o economie vulnerabilă după ce indicatorii din economie arată o î

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 14 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°