Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aroganţă - Tăriceanu s-a ajuns!

Publicat in Jurnalul, luni 4 februarie 2008 ·

Călin Popescu Tăriceanu uită că nu va fi veşnic prim-ministru şi că la un moment dat va avea din nou nevoie de presa pe care acum o ignoră cu autosuficienţă. Dacă premierul crede că relaţia sa cu ziariştii şi, implicit, cu cititorii trebuie să fie aceeaşi ca relaţia pe care o are cu preşedintele Băsescu, atunci se înşală amarnic.

Şeful Executivului acordă interviuri în funcţie de propriile interese

Aflat în scaunul de premier al României şi datorită presei, Călin Popescu Tăriceanu crede că relaţia lui cu ziariştii trebuie să fie aceeaşi ca şi relaţia cu preşedintele Băsescu. Nimic mai fals. Ziariştii reprezintă cureaua de transmisie către cititori, nimeni alţii decât românii, care prin taxe plătesc angajaţii de la Palatul Victoria. Inclusiv pe Tăriceanu!

Călin Popescu Tăriceanu uită că nu va fi veşnic primul-ministru al României şi că la un moment dat va avea din nou nevoie de presa pe care acum o ignoră cu autosuficienţa politicianului ajuns la putere, hotărând după bunul plac cui dă interviuri şi cui nu. Deşi 900.000 de români citesc zilnic Jurnalul Naţional şi-l fac astfel ziarul numărul 1 în rândul cotidienelor de calitate din România, şeful Executivului îi ignoră, deşi e plătit şi din banii lor să (le) răspundă la întrebări. Premierul Tăriceanu nu ar trebui să uite că, ignorându-i pe ziarişti, îi ignoră pe cititori şi implicit pe românii pe care-i guvernează. Dacă preşedintele Băsescu şi-a permis să nu-i răspundă la telefon, şeful Executivului nu ar trebui să facă aceeaşi greşeală şi cu presa. Puţini mai sunt astăzi ziariştii care se pot lăuda că l-au sunat pe Tăriceanu, iar acesta le-a răspuns pentru a-i lămuri în anumite probleme. Restul apelează la interpuşi, apropiaţi sau angajaţi în aparatul de lucru al premierului pentru a obţine câteva vorbe de la Tăriceanu sau ce-ar fi spus acesta pe o temă sau alta. Da

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 6 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°