John le Carré a acumulat o asemenea experienţă literară încât izbuteşte să dezvolte, într-un mod captivant, orice subiect abordează, continuând să rămână maestrul incontestabil al romanului de spionaj contemporan.
În recentul său roman „Genul nostru de trădător”, întâlnim multe dintre obsesiile acestui scriitor interesat de războiul din umbră: jocul periculos, la marginea legii, în care sunt angrenaţi spionii, eşecul multora dintre acţiunile la care participă aceştia, disputele dintre cei care îi conduc şi politicienii dornici să ţină totul sub control.
De data aceasta, autorul britanic se opreşte la un flagel al lumii de astăzi: spălarea banilor, o operaţiune de proporţii nemaicunoscute până acum, înfloritoare şi datorită globalizării, dar şi internetului. Acesta din urmă permite transferarea în câteva clipe a unor sume uriaşe de la o bancă la alta, până când li se pierde urma.
Profituri uriaşe provenite din extorcări, trafic de droguri şi de carne vie, false tranzacţii imobiliare, crimă, şantaj sunt reciclate prin „inginerii” bine puse la punct, deseori cu complicitatea unor guverne care, confruntate cu dificultăţi economice, închid ochii la astfel de escrocherii de proporţii.
Rusul Dimitri Vladimirovici Krasnov – pentru cei apropiaţi, Dima – se recomandă el însuşi ca fiind „cel mai priceput spălător de bani din lume”. La 50 de ani conduce un imperiu financiar, clădit cu dibăcie prin mijloace necurate. Dar, la vremuri noi – oameni noi. În Rusia lui Putin este nevoie de un alt tip de mafiot, mai tânăr şi agreat de sferele puterii, dirijând spre acestea o parte din câştigurile oneroase. Dima se simte ameninţat, vrea să scape cu viaţă şi doreşte să-şi pună şi familia la adăpost.
În schimbul cetăţeniei britanice şi a unor noi identităţi el este dispus să ofere pe tavă serviciilor secrete din Marea Britanie întreaga reţea subterană pe car
