Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumetria protestelor

Publicat in Adevarul, marți 9 mai 2006 ·

de CNSLR-Frăţia împreună cu reprezentanţii pensionarilor. 15.000 de oameni vor ieşi în stradă cerând indexarea salariilor şi a pensiilor şi compensarea creşterii preţului la utilităţi. de CNSLR-Frăţia împreună cu reprezentanţii pensionarilor. 15.000 de oameni vor ieşi în stradă cerând indexarea salariilor şi a pensiilor şi compensarea creşterii preţului la utilităţi. Al doilea protest nu e mai departe de mâine, când aproape 5.000 de salariaţi din Portul Constanţa, afiliaţi la Blocul Naţional Sindical, vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumiţi faţă de lipsa de implicare a autorităţilor în combaterea muncii la negru şi a evaziunii fiscale. Urmează Raportul de ţară, iar apoi, pe 24 mai, alţi 15.000 de sindicalişti vor protesta în Bucureşti faţă de creşterile preţurilor, politicile salariale şi nivelul scăzut al pensiilor. 30.000 de oameni în stradă în doar două săptămâni şi alţi 5.000 în grevă generală înseamnă o presiune puternică asupra Executivului. Pentru că doar cei 15.000 de protestatari de astăzi reprezintă peste un milion de membri CNSLR-Frăţia şi încă vreo patru-cinci milioane de pensionari nemulţumiţi. Guvernul va trebui în vreun fel să găsească o rezolvare pentru nemulţumiri. Pentru că dacă pensionarii, care sunt în număr foarte mare, în afară de mitinguri nu prea au cum să forţeze mai mult mâna Executivului, sindicaliştii pot intra în grevă generală.

Liderii sindicali din România nu sunt însă uşă de biserică. Milioanele de sindicalişti au fost folosiţi multă vreme ca monedă de schimb în negocierile dintre confederaţii şi partide politice. şi nu există nimic care să ne facă să credem că ceva s-a schimbat. Protestele şi-au pierdut din credibilitate, devenind cumetrele politicului. Acum, protestele sunt un bun prilej pentru PSD să profite de nemulţumirile populaţiei. Legăturile PSD cu CNSLR-Frăţia sunt vechi şi cunoscute. Liderul social

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 31 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 35 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 31 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum o ora
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°