Intâmplător sau nu, concertele acestui debut de sezon muzical autumnal readuc în atenţia noastră anume aspecte ale destinului muzicii enesciene. Ce a făcut Enescu pentru noi toţi, pentru ţara sa, este greu de măsurat. Ce facem noi pentru perpetuarea memoriei sale, pentru muzica sa, rămâne discutabil.

Săptămânile trecute a fost dat publicităţii programul viitoarei ediţii - cea din septembrie 2009 - a Festivalului internaţional închinat memoriei celui mai important muzician român, unul dintre marile spirite ale secolului trecut. Este o performanţă importantă. La fel de importantă este deschiderea finanţării în vederea întocmirii grabnice a contractelor muzicienilor performeri, a soliştilor şi formaţiilor invitate, artişti şi ansambluri în mare parte de primă mărime în peisajul vieţii muzicale internaţionale. Căci în circuitul important al vieţii muzicale internaţionale contractele serioase se încheie cel târziu cu un an înaintea manifestărilor propriu-zise. Şi în această privinţă, la noi, originalităţile primează.

în altă ordine de idei, dată fiind dimensiunea sa, dată fiind consistenţa artistică a multora dintre manifestări, în ultima vreme, cu vinovată întârziere şi în mod cu totul conjunctural - mă refer la intrarea ţarii noastre în U.E. - presa europeană observa faptul potrivit căruia Festivalul Internaţional "George Enescu", "ameninţă reputaţia marelui Festival de la Salzburg!" Oricât de discutabilă ar fi concepţia domnului Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului - contractul domniei sale expiră în anul 2009, concertele acestei manifestări pot fi egalate doar în câteva dintre marile capitale artistice ale lumii. Eventual la Tanglewood, în Statele Unite, la Salzburg, în Austria. Pe de altă parte, de-a lungul ultimelor ediţii, Festivalul Internaţional "George Enescu" şi-a veştejit identitatea, şi-a diminuat menirea iniţială, acee