Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna muzicală

Publicat in Romania Literara, vineri 7 noiembrie 2008 ·

Intâmplător sau nu, concertele acestui debut de sezon muzical autumnal readuc în atenţia noastră anume aspecte ale destinului muzicii enesciene. Ce a făcut Enescu pentru noi toţi, pentru ţara sa, este greu de măsurat. Ce facem noi pentru perpetuarea memoriei sale, pentru muzica sa, rămâne discutabil.

Săptămânile trecute a fost dat publicităţii programul viitoarei ediţii - cea din septembrie 2009 - a Festivalului internaţional închinat memoriei celui mai important muzician român, unul dintre marile spirite ale secolului trecut. Este o performanţă importantă. La fel de importantă este deschiderea finanţării în vederea întocmirii grabnice a contractelor muzicienilor performeri, a soliştilor şi formaţiilor invitate, artişti şi ansambluri în mare parte de primă mărime în peisajul vieţii muzicale internaţionale. Căci în circuitul important al vieţii muzicale internaţionale contractele serioase se încheie cel târziu cu un an înaintea manifestărilor propriu-zise. Şi în această privinţă, la noi, originalităţile primează.

în altă ordine de idei, dată fiind dimensiunea sa, dată fiind consistenţa artistică a multora dintre manifestări, în ultima vreme, cu vinovată întârziere şi în mod cu totul conjunctural - mă refer la intrarea ţarii noastre în U.E. - presa europeană observa faptul potrivit căruia Festivalul Internaţional "George Enescu", "ameninţă reputaţia marelui Festival de la Salzburg!" Oricât de discutabilă ar fi concepţia domnului Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului - contractul domniei sale expiră în anul 2009, concertele acestei manifestări pot fi egalate doar în câteva dintre marile capitale artistice ale lumii. Eventual la Tanglewood, în Statele Unite, la Salzburg, în Austria. Pe de altă parte, de-a lungul ultimelor ediţii, Festivalul Internaţional "George Enescu" şi-a veştejit identitatea, şi-a diminuat menirea iniţială, acee

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 38 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Gabriela FIREA și PSD au atras peste un miliard de euro pentru BUCUREȘTI: Ceea ce PĂREA că nu se va întâmpla s-a REALIZAT în 2 ani

Gandul acum 18 minute
Candidata social-democrată la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea, vorbește despre fondurile europene atrase alături de echipa social-democrată în primul său mandat de primar al PMB. Aceasta povestește că totul părea, la vremea respectiv

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 43 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 37 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 23 minute
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum o ora
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°