Ce fel de aleşi ne dorim?
Un motan şi-un măgar s-au înscris în competiţia electorală din Mexic. Nu ştiu cum o fi pe la ei, dar, la noi, dacă oricare dintre aceste două simpatice personaje ar candida acum, sub sigla USL, ar câştiga alegerile fără probleme. Culmea este că, odată ajunşi – să zicem - în Parlamentul României, cei doi s-ar putea dovedi mai inteligenţi decât jumătate dintre aleşii noştri. Ba chiar şi cu mai multă iniţiativă decât trei sferturi dintre deputaţi şi senatori. Ce s-ar mai bate televiziunile pe ei!
Lipsa de discernământ a alegătorilor din România a condus, în timp, la consolidarea unei clase politice sterile. Aşa că nu doar politicienii sunt de vină pentru absenţa rezultatelor întru mai binele societăţii româneşti. Trântori de lux într-o ţară care oferă şanse de reuşită doar membrilor de stup (citeşte partid sau grup de interese), aleşii se remarcă exclusiv prin averile uriaşe pe care le-au strâns în vremuri de restrişte. Dar dacă nu ei, atunci cine?
Şi aici apare o întrebare esenţială. Când spunem „ales” ne gândim la un ins reprezentativ pentru poporul român sau la un individ ce aparţine unei elite? Cu alte cuvinte, ne referim la cineva obişnuit, mediocru sau la om deosebit, de calitate?
Dacă mergem pe prima variantă, atunci aleşii noştri nu sunt nici mai buni, dar nici mai răi decât majoritatea dintre noi. De fapt, ei se constituie în cea mai limpede oglindă, care ne înfăţişează aşa cum suntem noi, în acest moment, cu adevărat. Flecari, iresponsabili, incompetenţi, indolenţi, turnători, şpăgari, mereu în căutarea unui tun financiar. Dacă, însă, alesul ar trebui să fie un om de soi, de ce votăm atâtea nulităţi? Din neştiinţă? Din interes? Din prostie? Pentru că oamenii cei de soi nu intră în politică?
Personal, nu cred într-un Parlament în genul Marii Adunări Naţionale, care să surprindă, proporţional, toată compozi
