Aş putea revendica statut de veteran al străzii Mântuleasa, de vreme ce, de peste o jumătate de secol, locuiesc la etajul al IV-lea în blocul învecinat cu strada Sborului, la doi paşi de intersecţiile Popa Soare şi Paleologu. Nu mai e nevoie de alte precizări ca să se înţeleagă de ce m-a umplut de nelinişti lectura materialului documentar „S.O.S. strada Mântuleasa!“, competent şi cu multă tragere de inimă alcătuit de Andreea Răsuceanu. Am simţit fiori pe şira spinării, ca în anii coşmarurilor pricinuite de fanteziile edilitare ale lui Ceauşescu. Cînd ne era lumea mai dragă (ce lume, îndrăgită de cine?), cartierul era invadat de sirenele convoiului prezidenţial, sosit în trombă, după vreo vizită pe şantierul Casei Poporului, pentru prelungirea raitei de verificare a modului cum erau puse în aplicare „indicăţiile“ menite a impune modificări absurde întregii structuri zonale. Instantaneu se bloca circulaţia pe Călăraşi, iar dacă avangarda poliţienească întîrziase a face ordine, însuşi „conducătorul suprem“ se convertea în agent de dirijare a fluxului automobilistic. Îl priveam de la înălţimea balconului, dînd isteric din mîini, certîndu-şi colaboratorii, schimbînd repere pe o hartă a minţii sale confuze. Arăta cu furie spre Biserica Sfîntul Mina şi era limpede că n-ar fi vrut s-o mai aibă înaintea ochilor. Ca să i se facă pe plac, au şi început repede săpături pentru fundaţiile unui bloc paravan. Ani de zile, după prăbuşirea regimului groazei, bălăriile s-au luat la întrecere cu armăturile de fier armat pînă ce au fost cărate tone de pămînt, necesare umplerii şi nivelării imensei gropi. Mai dificil a fost să-i fie contracarate decizii privitoare la introducerea traficului de tramvaie pe fragila stradă Paleologu. Liniile au fost introduse, dar tramvaiul a circulat două, maximum trei luni, fiindcă au început repede să se crape zidurile bătrînelor case, gata-gata s